DECALOGUL DUPA HESS
Rudolf Hess adjunctul lui Adolf Hitler în cadrul Partidului Național-Socialist. În ajunul războiului cu Uniunea Sovietică, a zburat singur spre Scoția, cu scopul de a negocia pacea cu Regatul Unit, dar a fost arestat. A fost judecat la Nürnberg și condamnat la închisoare pe viață la Spandau, unde a murit în 1987.
Buna
seara, domnilor. Si doamnelor. Si bine ati venit in studioul nostru de la
Spandau, Berlin, in centrul Germaniei, centrul Europei, centrul lumii! Tara lui
Goethe, a lui Beethoven, a lui
Heidegger, paradisul universitatilor, tara niebelungilor, tara lui Hansel si
Gretel. Stiu ca ma vedeti. Stiu ca ma auziti. Am stiut-o de-acum patruzeci de
ani, cind ati instalat camerele in celula mea. Nici nu v-ati dat osteneala sa le ascundeti ca
lumea. Prostul de Hess! Nu se prinde el. Da, mi-a placut sa fac pe prostul. E
comod, e inofensiv, prostii sint sarea pamintului, ei ung mecanismul lumii,
fara ei nimic nu s-ar intimpla! Ma bucur ca sint prost, sint mindru ca sint
prost! Cel mai prost nazist. Ultimul nazist.
Confesiunea
Domnilor! Doamnelor! Iata-ma, azi, in fata voastra. Pe mine, Rudolf Hess, cea
mai mare eroare judiciara a secolului. Condamnat pe nedrept, inchis patruzeci
si sapte de ani, fara vina. In seara asta, la cina, veti auzi confesiunea mea.
Voi vorbi, in fata voastra si in fata Lui. Ca Moise, in Egipt. Si eu m-am
nascut in Egipt. Ca si El. Si eu mi-am mintuit poporul. Si eu, ca si el, am
fost scuipat de ai mei.
1. SA NU AI ALTI DUMNEZEI IN AFARA DE MINE
Scuza-ma, stateam cu spatele, nu te-am vazut cind ai intrat. Era sa-ncepem fara tine.
La inceput nu mureai. Erai cu mine tot timpul, te duceam in calatorii, la conferinte, erai cu mine de dimineata pina seara, chiar in momentele mai intime. Pe urma, fara nici un motiv, ai inceput sa te schimbi. Era din ce in ce mai greu sa te gasesc. Capatai forma in cele mai cretine momente. Odata te-am vazut dupa urechea lui Goebbels, in manseta lui Churchill si chiar sub mapa de pe biroul meu, atunci cind...ce naiba cautai dupa urechea lui? Ii sopteai ceva? Lui? Asta a fost culmea tradarii, sa stii. Rideati de mine, faceati glume pe seama mea, cu Gobi, cu taranul ala si cu Himmler, cacanarul, gainatul ala, cu toti soldatoii aia gretosi care n-au urcat in viata lor intr-un Messerschmidt. N-as fi crezut asa ceva despre tine, m-ai dezamagit, inca de-atunci. Pe urma, am tot incercat sa-ti atrag atentia. Ce sa fac, Doamne, da-mi un semn! Si tu...nimic. Pina-ntr-o zi mi-am dat seama. Cum era sa stiu ca esti mut? Ma gindeam eu ca esti surd? Ca vorbesti prin semne? Ca doar de-aia zicem toti: Doamne, da-mi un semn! Si semne erau destule: alunite, cutremure, pete in soare, vitei cu doua capete, solnite rasturnate, inundatii, meteoriti, circei, epidemii – de unde era sa stiu care sint de la tine? Pai ce insemnau niste semne nesemnate? Anonime!? Si-atunci mi-am zis: da’ ia stai putin, poate ca asta nu stie sa semneze. Daca nu aude, nu vede, nu vorbeste, e clar ca nu scrie si nu citeste. E analfabet. Ne lasam condusi de un analfabet? Noi, cea mai culturala natiune a Europei, centrul Europei, centrul lumii!
1. SA NU AI ALTI DUMNEZEI IN AFARA DE MINE
Scuza-ma, stateam cu spatele, nu te-am vazut cind ai intrat. Era sa-ncepem fara tine.
La inceput nu mureai. Erai cu mine tot timpul, te duceam in calatorii, la conferinte, erai cu mine de dimineata pina seara, chiar in momentele mai intime. Pe urma, fara nici un motiv, ai inceput sa te schimbi. Era din ce in ce mai greu sa te gasesc. Capatai forma in cele mai cretine momente. Odata te-am vazut dupa urechea lui Goebbels, in manseta lui Churchill si chiar sub mapa de pe biroul meu, atunci cind...ce naiba cautai dupa urechea lui? Ii sopteai ceva? Lui? Asta a fost culmea tradarii, sa stii. Rideati de mine, faceati glume pe seama mea, cu Gobi, cu taranul ala si cu Himmler, cacanarul, gainatul ala, cu toti soldatoii aia gretosi care n-au urcat in viata lor intr-un Messerschmidt. N-as fi crezut asa ceva despre tine, m-ai dezamagit, inca de-atunci. Pe urma, am tot incercat sa-ti atrag atentia. Ce sa fac, Doamne, da-mi un semn! Si tu...nimic. Pina-ntr-o zi mi-am dat seama. Cum era sa stiu ca esti mut? Ma gindeam eu ca esti surd? Ca vorbesti prin semne? Ca doar de-aia zicem toti: Doamne, da-mi un semn! Si semne erau destule: alunite, cutremure, pete in soare, vitei cu doua capete, solnite rasturnate, inundatii, meteoriti, circei, epidemii – de unde era sa stiu care sint de la tine? Pai ce insemnau niste semne nesemnate? Anonime!? Si-atunci mi-am zis: da’ ia stai putin, poate ca asta nu stie sa semneze. Daca nu aude, nu vede, nu vorbeste, e clar ca nu scrie si nu citeste. E analfabet. Ne lasam condusi de un analfabet? Noi, cea mai culturala natiune a Europei, centrul Europei, centrul lumii!
Nu poti sa ii condamni ca l-au preferat pe El (fuhrer-ul). Mai ales dupa ce li s-a spus ca
ai murit, iar tu n-ai facut nimic sa le arati ca traiai. Pe cind El era acolo,
avea grija de noi, El ne spunea ce avem voie sa facem si ce nu. El ne cinta
cintece noi de leagan, El ne arata ce-i frumos si ce-i urit, El ne invata cum
sa ne iubim patria, cum sa ne alegem nevestele, citi copii sa facem, ce sa
mincam, cu ce sa ne imbracam. El ne spunea cind sa ne fie frig, cind sa ne fie
cald, ce carti sa citim si ce carti sa ardem, El dadea legi, pe care le si
semna, nu erau anonime, il vedeai, il auzeai, te vedea si te auzea, nu puteai
face nici o miscare fara stirea lui. Era peste tot. Asta numesc eu
reciprocitate.
Poti sa-l intelegi ca a incercat sa scape de concurenta. L-am ajutat, de acord, aici am gresit, n-ar fi trebuit sa-l mint. Si atunci am gasit solutia pentru a te gasi pe Tine. Matematic, simplu, copilaresc de simplu, ca in clasa intii: am procedat prin eliminare. Si au fost destui amatori. Sa se termine cu handicapatii, cu estropiatii, cu mutilatii, cu neajutoratii, cu transsexuatii! Sa le facem un bine, sa punem capat suferintei lor. N-a mai ramas un oligofren in toata Germania. Nici un imbecil. Toti cei cu buza de iepure, gura de lup, care aveau capetele prea mari sau mai mici decit decretase El, cocosatii, piticii, homosexualii, ucigasii in serie, paricizii, incestuosii, perversii, drogatii, ah, am golit toate balamucurile, toate inchisorile, Germania era curata! Pura, casta, ca-n paradis.
Si cum nu pot avea alti Dumnezei in afara de tine, fiindca asa mi-ai poruncit, am ramas singur.
2. SA NU-TI FACI CHIP CIOPLIT
Am incercat sa mi te imaginez. Cum arata chipul tau? Ce fata ai, in realitate, nu fetele pe care mi le arati, adevarul. N-am vrut sa-mi fac chip cioplit. Am incercat sa ajung la tine altfel.
Intotdeauna mi-a placut sa zbor. Cind am vazut prima oara un avion, mi-am imaginat ca era condus de ingeri. Niste ingeri negri, puternici, incruntati, ingeri ai mortii. Luftwaffe.
Altitudine: 100 de metri
Nu e cine stie ce. Avionul vibreaza, mansa trepideaza. Ma feresc sa ma uit in jos, mi-e greata. Medicul lui Hitler m-a sfatuit sa-mi masez urechile. O metoda chinezeasca de presopunctura. Scapi de frica. Urc. E toamna. Pasarile migreaza spre Africa. In Egipt, la piramide, e plin de berze.
Altitudine: 200 de metri
Ma apropii de nori. Intru. Sint singur, ma simt singur, dar din ce in ce mai puternic. Ma pregatesc, surprinde-ma.
Altitudine: 300 de metri
Nu mai vad nimic. Vintul bate din ce in ce mai tare, parca sint pe o pluta, inaintea furtunii. Urc.
Altitudine: 800 de metri
Am trecut de nori. Deasupra, soarele arde, e dimineata si de-abia a rasarit. Te caut, dar lumina lui ma orbeste. Imi trag aparatoarea peste ochi. Unde esti?
Altitudine: 1000 de metri
Respir din ce in ce mai greu. E ceata, picaturi mici imi umplu plaminii. Urc din ce in ce mai lent. Incep sa-ti deslusesc trasaturile.
Altitudine: 1500 de metri
Imi vorbesti, dar motorul urla prea tare. Nu te aud. Ce ghinion – tocmai cind te-ai hotarit! urasc avionul asta, il urasc. Ma catapultez. Trag de chinga parasutei si ea se desface alba, ca o pereche de aripi. Urc. Urc din ce in ce mai aproape de tine.
Altitudine: la stinga tatalui
In sfirsit, in sfirsit! Stiam. Am ajuns. Acum poti sa vorbesti. Vorbeste, te ascult, am ajuns, merit un cuvint, o vorba de incurajare, merit, nu? Merit, nu? Merit! Nu? Nu, nu, nu vreau sa ma uit in jos. Acolo sint oameni si orase si tari si drumuri, vapoare si masini, case, copii, ciini si vrabii si alte lucruri care nu conteaza. Nu ma impinge. Ce faci, ai innebunit? Ce faci, esti nebun? Esti nebun? Am venit pina aici si tu esti nebun? Scoate-ti casca aia si indreapta naibii mitraliera in alta parte. Am venit sa vorbim. Pace, pace! Nu trage! Nu trage! Nuuuuuuuu traaaaageeeeee...
N-am mai zburat de patruzeci si sapte de ani.
3. SA NU IEI NUMELE DOMNULUI IN DESERT
Noi eram cu adevarat ingerii tai. N-ar fi trebuit sa ne lasi sa cadem. Noi trebuia sa ajungem primii pe Luna si de-acolo supravegheam pamintul si ne ingrijeam sa nu-ti ia nimeni numele in desert.
Privita de sus, Europa seamana cu o vaca. Trebuie mulsa, dusa la pascut, fecundata. Asta e istoria, cine cu cine o face. Europa e o curva. Leul britanic, cocosul galez sau vulturul german, pentru ea sint totuna. Pe masura ce imbatrineste isi da in petec tot mai rau: cu bizonul american, care rumega chewing gum sau ursul rusesc, cu creierul plutind in vodca. Chiar daca i-au tras-o ca ciobanii, i-au bagat secera si ciocanul in git. Au umplut-o de singe. Rosu de Moscova. Pe urma, e drept, si-a schimbat usor nuanta si a devenit rosu Coca-Cola. Nu te poti baza pe Europa. N-are discernamint. Si-ar pune-o si cu dragonul chinezesc, dac-ar putea.
Cu ce-i mai buna lumea de azi, fara noi? Nu era mai bine sa ne fi lasat sa ne facem treaba? Am curatat Germania de sase milioane de evrei si, in loc, avem sapte milioane de turci. Si un stat evreu, inarmat pina-n dinti. Ne-am retras degeaba din Balcani: cum moare Tito, slavii astia de sud iar incep se bata intre ei. Lasa-i liberi si uite cum apar americanii sa faca iar ordine. Nu era mai bine cu noi? Pina si francezilor le era mai bine, asa - o s-ajunga in comunism mai repede ca rusii, iti garantez eu. Rusia e o casa prea mare ca sa poti tine curatenie in ea cu o matura asa firava, dupa Stalin totul se duce de ripa, casa o sa cada peste ei - si mafia americana abia asteapta. Tarile nordice sint lente, Olanda e inecata in droguri si tirfe, Elvetia e ocupata sa faca bani. Englezii o sa dispara, o sa ramina doar o insula locuita de indieni, jamaicani si irlandezi care vorbesc americana. Si curind, toata Europa va deveni americana. O America de mina a doua. O bunica incestuoasa. Cel mai usor de colonizat sint tarile din Est, dupa ce cade Rusia, toata lumea o sa vorbeasca subdialecte americane. Ungaria, Bulgaria, Romania, Polonia - vor avea doua limbi oficiale: a lor si americana. De ce ne-ai vindut americanilor?
Si, parca asta n-ar fi de-ajuns, ne mai invadeaza beduinii arabi si turistii japonezi, pina si clima se schimba, oile noastre fata canguri, ne umplem de emigranti care maninca lebedele de la Schצnbrn, dorm in metroul din Paris si se inmultesc sub Colisseum.
Uita-te si tu in jur: toti iau numele domnului in desert. Noi am fost singurii care te-am respectat. Daca ne dadeai lumea noua, azi era mai buna. Mai curata. Mai usor de inteles.
4. SA TE ODIHNESTI IN ZIUA A SAPTEA
Nu sint un monstru.
Am cintarit in prima zi.
Adolf Eichmann – Ludwig van Beethoven,
Martin Bormann – Martin Heidegger.
Am cintarit in ziua a doua.
Hermann Wilhelm Gצring – Albrecht Drer,
Joseph Paul Goebbels – Jacob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy,
Am cintarit in ziua a treia.
Adolf Hitler – Johann Wolfgang von Goethe,
Reinhard Heydrich – Immanuel Kant.
Am cintarit si in ziua a patra.
Heinrich Himmler – Heinrich Heine,
In ziua a cincea am cintarit.
Marx.
Brecht.
Nici in a sasea n-am stat degeaba.
Nietzsche, Einstein, leberwurst, Freud, Hamburg, Saxa, Volkswagen, Wittenberg, Hegel, Lorelei, Wagner, Deutschewelle, Kצln, Mnchen, Bonn, Berlin, Spandau, Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess...
In ziua a saptea m-am odihnit.
5. CINSTESTE PE TATAL TAU SI PE MAMA TA
M-am nascut si am copilarit in buza Africii, la Alexandria. Pe mama n-o tin minte, tata era insa un om sever si dominator. Pe mine ma iubea, dar ma si pedepsea la cea mai mica greseala.
Nu trebuia sa-l fac de rusine. Niciodata.
Implinisem 14 ani in aprilie si in mai era deja prea cald ca sa mai merg la scoala. Imi petreceam timpul pe ascuns, fara ca taica-meu sa stie, cu George, un roscat slabut cu pielea plina de pistrui, mai mic decit mine cu vreo patru-cinci ani si cu, Charlotte, sora-sa, mai blonda si mai plinuta, cam deodata cu mine. Noi doi formam o pereche romantica, asa zicea maica-sa, o englezoaica fara buze, cu dinti de mirtoaga batrina si ochi siroposi. Am fost intotdeauna inalt, mai inalt decit toti prietenii mei si paream mai mare de 14 ani, un adevarat cavaler teuton, dupa parerea ei. Parintii lor lucrau amindoi cu Sir Evelyn Baring, consulul general, adevaratul stapin al Alexandriei. Deja englezii si francezii se pupau in fund reciproc si isi recunosteau drepturile, unii in Egipt, altii in Maroc. Saad Zaglul, capul miscarii nationaliste era vinat zi si noapte. Politisti inarmati scotoceau cartierele si desfundau pernele pline de molii si de blenoragie ale tirfelor de linga port. Nu reuseau sa-i dea de urma, raziile se tineau lant, britii parca erau nebuni, arestau orice suspect. Unii vorbeau chiar de comunisti.
N-aveam voie sa ma duc in port decit sub supravegherea stricta a tatalui meu, care voia sa devin antreprenor, ca si el. Dar tata era prea ocupat ca sa mai aiba grija de mine, iar Gerda, menajera noastra, se culca devreme si sforaia ca un beduin. Ba nu, ca o camila de beduin. Ca o camila de posta pentru o armata de beduini. Nu puteam s-o sufar pe Gerda, era o victima. Asa se nascuse, iti stirnea mila. Te scirbea, te facea vulnerabil.
Asa ca, impreuna cu George si Charlie - Charlotte, imbracata si ea in baiat - o stergeam noaptea de-acasa si ne intorceam rupti, spre dimineata, il caram in spate cu rindul pe George, adormit. Charlie si cu mine aveam intotdeauna grija de el, chiar asa ametiti de la vinul de stafide al grecilor si de cite-o pipa de opiu pe care o sterpeleam de la vreun vagabond. Ziua dormeam, din pricina caldurii, credea tata, iar noaptea ne plimbam prin port.
Intr-o seara, ascunsi dupa niste parime, ne uitam cum niste arabi infofoliti in burnuzuri negre, descarcau un transport de arme. George era dupa un balot mai mic, Charlie in spatele meu, se freca de mine si ma tinea strins, ca pe motocicleta. Era pozitia noastra preferata. Ii bag mina pe sub tricou... Rudi, il aud pe George, uite ce cutit are ala. Cind sa zic si eu ceva simt la subsuoara o intepatura si in urechi o voce de post negru imi sopteste sa ies de-acolo. Scheisse, zic, am incurcat-o. Ala mormaie ceva in limba lui, dupa care ne impinge pe toti trei pe vapor. E o maimuta de om, cu un rinjet stirb si pute a oaie. Ne duce sub punte, acolo alta putoare, vad cum Charlie se straduieste sa nu vomite. George e mut si palid, eu simt ca ma trece groaznic si o sa ma cac pe mine daca mai fac un pas. Ma tin din rasputeri si mai uit de frica, fiindca-s prea concentrat sa nu ma fac de ris, desi la cit pute acolo, nu cred ca cineva si-ar da seama. Pute a seu de oaie, urina, transpiratie, voma si rahat fermentat. Pute delirant. Pute atit de rau incit aproape imi place. Mai rau nu se poate si-atunci incep sa simt alte arome in putoare, de miere, friptura, de piine prajita, de ananas, de opiu. Nu mai pute deloc, parca e un miros subtil, compus din multe mirosuri, a pivnita, a peste, a trandafiri, a foi de dafin, o poveste de mirosuri care se incaleca, se intrec, se inlocuiesc. Un compendiu de mirosuri.
Intram intr-o cabina, poate a capitanului, acolo e unu’ si mai negru, si mai fioros decit al nostru fiindca e infofolit pina la ochi in cirpe, nu i se vede fata si de-abia i se aude vocea. Aia doi vorbesc repede si ala infofolitu’ se uita la noi, Charlie se uita si ea la mine si zice, mai, astia nu vorbesc araba, nici greceste, nici copta. Eu inteleg ce zice ea si culmea e ca inteleg si ce zic aia doi. Vorbesc nemteste, zice Charlie care habar n-avea de germana, da’ o recunostea. Ce zic? ma-ntreaba. “Nu-nteleg”, o mint, fiindca n-am de gind sa-i spun ca tocmai se gindeau cind sa ne faca felu’. Inainte sau dupa. Si ma hotarasc s-o apar pe Charlie cu pretul vietii. Pai nu sint eu cavalerul ei?
Da’ n-am timp sa ma gindesc prea mult la asta si ala cu care-am venit zice “Asta vorbeste” si ma-mpinge-n fata si eu ma trezesc ca asa, fara voia mea, deschid gura si le spun ca n-avem de gind sa-i dam de gol, sa ne lase sa plecam acasa, ca sintem de familie buna, am gresit da’ n-o sa mai facem, ca nici parintii nostri nu stiu ca umblam noaptea teleleu...si-atunci sefu’ isi da jos cirpele si nu-i mai arab ca mine, e la fel de blond, dar mult mai batrin, e un fel de mos, imi zic, are vreo patrus’cinci de ani, da’ e frumusel, asa in stil arian. Cum te cheama pustiule, zice si eu ii zic si el zice stii, asta-i transportu’ lu’ tac-tu, ce facem acuma, cum ne descurcam cu prietenii tai. O sa taca, garantez eu pentru ei, zic, acuma mult mai increzator, doar sint fiul sefului, deci taica-tau nu stie ca esti aici, zice blondul care, acuma vad, are o fata de ceara, nu-i deloc frumusel, da’ e foarte ferm si se uita cu atentie la Charlie care intreaba ce e, ce tot vorbiti acolo si celalalt o loveste usor peste gura, taci si ei i se umfla buza aproape instantaneu si incepe sa plinga. Si-atunci blondu’ ii zice aluia: mi-a venit o idee, n-o sa le facem felu’, da’ o sa-i facem sa nu vrea ei sa vorbeasca si ii spune incuie usa, dupa care merge la Charlie si ii desface jacheta, eu inlemnesc, ma gindeam eu, ride ala, asa, fara nici un rost, dupa care il mingiie pe George pe cap si-i spune, nu te teme, nu-ti face nimeni nimic, leaga fata, ii zice maimutei, care se executa, Charlie plinge si nu mai inteleg ce zice, pe urma maimuta se apropie de mine, el nu, zice blondu’, el e cu noi. Il mai mingiie putin pe George, ca sa-l linisteasca, ii zice, uite ce dragut esti, scoate din buzunar niste curmale, George le ia si incepe sa mestece mecanic, nu face sa te sperii asa, micutule, vezi, nu patesti nimic si incepe sa-i scoata bluza, pe urma ii descheie pantalonii, ce fese albe are, aproape transparente, ca de fetita, Charlie plinge si striga nu, nu, maimuta ii baga o cirpa in gura si Charlie vomita, eu nu ma mai satur sa ma uit la George care mesteca si inghite, cu simburi cu tot, imi vine sa-i strig, scuipa dracului simburii aia ca o sa te ineci, da’ tac, fiindca - nu mi-am dat seama pina acum, e tare frumusel asa, aproape gol si speriat, asta il excita pe blond si pe mine ma face sa-l urasc de moarte si sa uit de ce-i in jur, de putoare, de tata care nu trebuie sa afle, hai, pune mina, zice ala si eu pun mina si simt carnea calda si simt frica si simt cum curge frica pe sub pielea lui si aud cum ii bate inima si cum i se incordeaza muschii si cum mesteca el asa, cuminte si nu plinge deloc, intoarce-te, zice ala si ii mai da un pumn de curmale si George e ascultator si ascultarea lui ma imbata si ma umple de bucurie, e cuminte, vezi? zic, da, blondul ma priveste si ride iar, e bine, nu? si el isi descheie pantalonii si eu zic, nu, e prietenul meu si il dau la o parte, nici nu stiam ca am atita putere, maimuta imi da un brinci, lasa-l, zice blondu’, e mai bine asa - si imi deschei eu pantalonii, asa cum facuse el, scuipa naibii simburii ii soptesc la ureche si e asa mic si asa de cuminte si mesteca fara o vorba si cineva trebuie sa aiba grija de el si eu sint prietenul lui si el e mic si neputincios, nici sa plinga nu poate, e asa mic si asa de cuminte si de nevinovat si are nevoie de protectie, e mic si mesteca, e tare mic, e mic, e mic, mic, mic, mic, mic, foarte mic, mic si cuminte...
Pe urma maimuta ne-a dus pe toti trei acolo unde ne-a gasit si ne-am intors acasa si ca de obicei il duceam pe George in brate si nici unul n-a zis nimic, niciodata despre noaptea aia si nici n-am mai iesit noaptea, nici n-am mai avut cind fiindca peste o saptamina taica-meu m-a trimis in Germania, la Bad Godesberg, la scoala.
Nu l-am facut de rusine pe tata. Niciodata.
6. SA NU UCIZI
N-am ucis mai mult decit pescarul care-si arunca indiferent navodul, nu mai mult decit medicul care ucide cu vaccinul lui virusii si bacteriile care s-au descoperit de curind.
Tu cum te-ai simti daca ti-as servi jamboane marinate de kamikadze decedati pentru o cauza ce ei isi zic nobila? Sau un pahar de suc proaspat de arabi striviti cu picioarele la temperatura camerei? Noi n-am fost niciodata atit de cruzi, am ars, igienic, salubri, tot ce s-a intimplat sa moara in preajma noastra. Nu ne-am mincat inamicii niciodata. De fapt, in ultimii patruzeci si sapte de ani, au murit in accidente rutiere, feroviare, aviatice, sau pur si simplu in accidente, de cancer, SIDA, de inima rea, de trei ori mai multi evrei decit in ceea ce voi numiti inca al doilea razboi mondial. Care a pornit din dorinta de pace universala. candidatura la Premiul Nobel pentru Pace.
7. SA NU PREACURVESTI
Intre Neumunster si Lubeck e o mica localitate care a intrat in istorie: Willendorf. Statueta neolitica numita Venus, mai precis Venus din Willendorf, intrupeaza idealurile germane despre femeie.
Femeia, ca si evreul, e un produs secundar al evolutiei umane. Ca si tiganul, iubeste muzica, dar numai in masura in care acea muzica ii permite sa danseze. Creierul femeii, ca si al negrilor, este cu cel putin o treime mai mic decit al barbatului. Femeia nu este la fel de puternica, de inalta, de abila ca barbatul. Femeile nu vor putea practica niciodata anumite meserii, ele nu vor putea fi niciodata mineri, piloti de avioane, soferi de curse, nici macar bucatari profesionisti. Oricit de bine ar gati o femeie, barbatii sint cei mai mari bucatari, asta se stie. Femeile nu au ce cauta in arta. Femeile nu stiu nici sa scrie, nici sa picteze, nici sa compuna muzica, decit la nivelul lejer al intretinerii unui mediu placut in casele lor. Femeile ar trebui tinute in casa. Ele sa-si vada de educatia copiilor lor, desi cei mai mari educatori, tot barbatii au fost. Femeile sint incapabile de abstractizare.
Poti sa-l intelegi ca a incercat sa scape de concurenta. L-am ajutat, de acord, aici am gresit, n-ar fi trebuit sa-l mint. Si atunci am gasit solutia pentru a te gasi pe Tine. Matematic, simplu, copilaresc de simplu, ca in clasa intii: am procedat prin eliminare. Si au fost destui amatori. Sa se termine cu handicapatii, cu estropiatii, cu mutilatii, cu neajutoratii, cu transsexuatii! Sa le facem un bine, sa punem capat suferintei lor. N-a mai ramas un oligofren in toata Germania. Nici un imbecil. Toti cei cu buza de iepure, gura de lup, care aveau capetele prea mari sau mai mici decit decretase El, cocosatii, piticii, homosexualii, ucigasii in serie, paricizii, incestuosii, perversii, drogatii, ah, am golit toate balamucurile, toate inchisorile, Germania era curata! Pura, casta, ca-n paradis.
Si cum nu pot avea alti Dumnezei in afara de tine, fiindca asa mi-ai poruncit, am ramas singur.
2. SA NU-TI FACI CHIP CIOPLIT
Am incercat sa mi te imaginez. Cum arata chipul tau? Ce fata ai, in realitate, nu fetele pe care mi le arati, adevarul. N-am vrut sa-mi fac chip cioplit. Am incercat sa ajung la tine altfel.
Intotdeauna mi-a placut sa zbor. Cind am vazut prima oara un avion, mi-am imaginat ca era condus de ingeri. Niste ingeri negri, puternici, incruntati, ingeri ai mortii. Luftwaffe.
Altitudine: 100 de metri
Nu e cine stie ce. Avionul vibreaza, mansa trepideaza. Ma feresc sa ma uit in jos, mi-e greata. Medicul lui Hitler m-a sfatuit sa-mi masez urechile. O metoda chinezeasca de presopunctura. Scapi de frica. Urc. E toamna. Pasarile migreaza spre Africa. In Egipt, la piramide, e plin de berze.
Altitudine: 200 de metri
Ma apropii de nori. Intru. Sint singur, ma simt singur, dar din ce in ce mai puternic. Ma pregatesc, surprinde-ma.
Altitudine: 300 de metri
Nu mai vad nimic. Vintul bate din ce in ce mai tare, parca sint pe o pluta, inaintea furtunii. Urc.
Altitudine: 800 de metri
Am trecut de nori. Deasupra, soarele arde, e dimineata si de-abia a rasarit. Te caut, dar lumina lui ma orbeste. Imi trag aparatoarea peste ochi. Unde esti?
Altitudine: 1000 de metri
Respir din ce in ce mai greu. E ceata, picaturi mici imi umplu plaminii. Urc din ce in ce mai lent. Incep sa-ti deslusesc trasaturile.
Altitudine: 1500 de metri
Imi vorbesti, dar motorul urla prea tare. Nu te aud. Ce ghinion – tocmai cind te-ai hotarit! urasc avionul asta, il urasc. Ma catapultez. Trag de chinga parasutei si ea se desface alba, ca o pereche de aripi. Urc. Urc din ce in ce mai aproape de tine.
Altitudine: la stinga tatalui
In sfirsit, in sfirsit! Stiam. Am ajuns. Acum poti sa vorbesti. Vorbeste, te ascult, am ajuns, merit un cuvint, o vorba de incurajare, merit, nu? Merit, nu? Merit! Nu? Nu, nu, nu vreau sa ma uit in jos. Acolo sint oameni si orase si tari si drumuri, vapoare si masini, case, copii, ciini si vrabii si alte lucruri care nu conteaza. Nu ma impinge. Ce faci, ai innebunit? Ce faci, esti nebun? Esti nebun? Am venit pina aici si tu esti nebun? Scoate-ti casca aia si indreapta naibii mitraliera in alta parte. Am venit sa vorbim. Pace, pace! Nu trage! Nu trage! Nuuuuuuuu traaaaageeeeee...
N-am mai zburat de patruzeci si sapte de ani.
3. SA NU IEI NUMELE DOMNULUI IN DESERT
Noi eram cu adevarat ingerii tai. N-ar fi trebuit sa ne lasi sa cadem. Noi trebuia sa ajungem primii pe Luna si de-acolo supravegheam pamintul si ne ingrijeam sa nu-ti ia nimeni numele in desert.
Privita de sus, Europa seamana cu o vaca. Trebuie mulsa, dusa la pascut, fecundata. Asta e istoria, cine cu cine o face. Europa e o curva. Leul britanic, cocosul galez sau vulturul german, pentru ea sint totuna. Pe masura ce imbatrineste isi da in petec tot mai rau: cu bizonul american, care rumega chewing gum sau ursul rusesc, cu creierul plutind in vodca. Chiar daca i-au tras-o ca ciobanii, i-au bagat secera si ciocanul in git. Au umplut-o de singe. Rosu de Moscova. Pe urma, e drept, si-a schimbat usor nuanta si a devenit rosu Coca-Cola. Nu te poti baza pe Europa. N-are discernamint. Si-ar pune-o si cu dragonul chinezesc, dac-ar putea.
Cu ce-i mai buna lumea de azi, fara noi? Nu era mai bine sa ne fi lasat sa ne facem treaba? Am curatat Germania de sase milioane de evrei si, in loc, avem sapte milioane de turci. Si un stat evreu, inarmat pina-n dinti. Ne-am retras degeaba din Balcani: cum moare Tito, slavii astia de sud iar incep se bata intre ei. Lasa-i liberi si uite cum apar americanii sa faca iar ordine. Nu era mai bine cu noi? Pina si francezilor le era mai bine, asa - o s-ajunga in comunism mai repede ca rusii, iti garantez eu. Rusia e o casa prea mare ca sa poti tine curatenie in ea cu o matura asa firava, dupa Stalin totul se duce de ripa, casa o sa cada peste ei - si mafia americana abia asteapta. Tarile nordice sint lente, Olanda e inecata in droguri si tirfe, Elvetia e ocupata sa faca bani. Englezii o sa dispara, o sa ramina doar o insula locuita de indieni, jamaicani si irlandezi care vorbesc americana. Si curind, toata Europa va deveni americana. O America de mina a doua. O bunica incestuoasa. Cel mai usor de colonizat sint tarile din Est, dupa ce cade Rusia, toata lumea o sa vorbeasca subdialecte americane. Ungaria, Bulgaria, Romania, Polonia - vor avea doua limbi oficiale: a lor si americana. De ce ne-ai vindut americanilor?
Si, parca asta n-ar fi de-ajuns, ne mai invadeaza beduinii arabi si turistii japonezi, pina si clima se schimba, oile noastre fata canguri, ne umplem de emigranti care maninca lebedele de la Schצnbrn, dorm in metroul din Paris si se inmultesc sub Colisseum.
Uita-te si tu in jur: toti iau numele domnului in desert. Noi am fost singurii care te-am respectat. Daca ne dadeai lumea noua, azi era mai buna. Mai curata. Mai usor de inteles.
4. SA TE ODIHNESTI IN ZIUA A SAPTEA
Nu sint un monstru.
Am cintarit in prima zi.
Adolf Eichmann – Ludwig van Beethoven,
Martin Bormann – Martin Heidegger.
Am cintarit in ziua a doua.
Hermann Wilhelm Gצring – Albrecht Drer,
Joseph Paul Goebbels – Jacob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy,
Am cintarit in ziua a treia.
Adolf Hitler – Johann Wolfgang von Goethe,
Reinhard Heydrich – Immanuel Kant.
Am cintarit si in ziua a patra.
Heinrich Himmler – Heinrich Heine,
In ziua a cincea am cintarit.
Marx.
Brecht.
Nici in a sasea n-am stat degeaba.
Nietzsche, Einstein, leberwurst, Freud, Hamburg, Saxa, Volkswagen, Wittenberg, Hegel, Lorelei, Wagner, Deutschewelle, Kצln, Mnchen, Bonn, Berlin, Spandau, Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess, Rudolf Hess...
In ziua a saptea m-am odihnit.
5. CINSTESTE PE TATAL TAU SI PE MAMA TA
M-am nascut si am copilarit in buza Africii, la Alexandria. Pe mama n-o tin minte, tata era insa un om sever si dominator. Pe mine ma iubea, dar ma si pedepsea la cea mai mica greseala.
Nu trebuia sa-l fac de rusine. Niciodata.
Implinisem 14 ani in aprilie si in mai era deja prea cald ca sa mai merg la scoala. Imi petreceam timpul pe ascuns, fara ca taica-meu sa stie, cu George, un roscat slabut cu pielea plina de pistrui, mai mic decit mine cu vreo patru-cinci ani si cu, Charlotte, sora-sa, mai blonda si mai plinuta, cam deodata cu mine. Noi doi formam o pereche romantica, asa zicea maica-sa, o englezoaica fara buze, cu dinti de mirtoaga batrina si ochi siroposi. Am fost intotdeauna inalt, mai inalt decit toti prietenii mei si paream mai mare de 14 ani, un adevarat cavaler teuton, dupa parerea ei. Parintii lor lucrau amindoi cu Sir Evelyn Baring, consulul general, adevaratul stapin al Alexandriei. Deja englezii si francezii se pupau in fund reciproc si isi recunosteau drepturile, unii in Egipt, altii in Maroc. Saad Zaglul, capul miscarii nationaliste era vinat zi si noapte. Politisti inarmati scotoceau cartierele si desfundau pernele pline de molii si de blenoragie ale tirfelor de linga port. Nu reuseau sa-i dea de urma, raziile se tineau lant, britii parca erau nebuni, arestau orice suspect. Unii vorbeau chiar de comunisti.
N-aveam voie sa ma duc in port decit sub supravegherea stricta a tatalui meu, care voia sa devin antreprenor, ca si el. Dar tata era prea ocupat ca sa mai aiba grija de mine, iar Gerda, menajera noastra, se culca devreme si sforaia ca un beduin. Ba nu, ca o camila de beduin. Ca o camila de posta pentru o armata de beduini. Nu puteam s-o sufar pe Gerda, era o victima. Asa se nascuse, iti stirnea mila. Te scirbea, te facea vulnerabil.
Asa ca, impreuna cu George si Charlie - Charlotte, imbracata si ea in baiat - o stergeam noaptea de-acasa si ne intorceam rupti, spre dimineata, il caram in spate cu rindul pe George, adormit. Charlie si cu mine aveam intotdeauna grija de el, chiar asa ametiti de la vinul de stafide al grecilor si de cite-o pipa de opiu pe care o sterpeleam de la vreun vagabond. Ziua dormeam, din pricina caldurii, credea tata, iar noaptea ne plimbam prin port.
Intr-o seara, ascunsi dupa niste parime, ne uitam cum niste arabi infofoliti in burnuzuri negre, descarcau un transport de arme. George era dupa un balot mai mic, Charlie in spatele meu, se freca de mine si ma tinea strins, ca pe motocicleta. Era pozitia noastra preferata. Ii bag mina pe sub tricou... Rudi, il aud pe George, uite ce cutit are ala. Cind sa zic si eu ceva simt la subsuoara o intepatura si in urechi o voce de post negru imi sopteste sa ies de-acolo. Scheisse, zic, am incurcat-o. Ala mormaie ceva in limba lui, dupa care ne impinge pe toti trei pe vapor. E o maimuta de om, cu un rinjet stirb si pute a oaie. Ne duce sub punte, acolo alta putoare, vad cum Charlie se straduieste sa nu vomite. George e mut si palid, eu simt ca ma trece groaznic si o sa ma cac pe mine daca mai fac un pas. Ma tin din rasputeri si mai uit de frica, fiindca-s prea concentrat sa nu ma fac de ris, desi la cit pute acolo, nu cred ca cineva si-ar da seama. Pute a seu de oaie, urina, transpiratie, voma si rahat fermentat. Pute delirant. Pute atit de rau incit aproape imi place. Mai rau nu se poate si-atunci incep sa simt alte arome in putoare, de miere, friptura, de piine prajita, de ananas, de opiu. Nu mai pute deloc, parca e un miros subtil, compus din multe mirosuri, a pivnita, a peste, a trandafiri, a foi de dafin, o poveste de mirosuri care se incaleca, se intrec, se inlocuiesc. Un compendiu de mirosuri.
Intram intr-o cabina, poate a capitanului, acolo e unu’ si mai negru, si mai fioros decit al nostru fiindca e infofolit pina la ochi in cirpe, nu i se vede fata si de-abia i se aude vocea. Aia doi vorbesc repede si ala infofolitu’ se uita la noi, Charlie se uita si ea la mine si zice, mai, astia nu vorbesc araba, nici greceste, nici copta. Eu inteleg ce zice ea si culmea e ca inteleg si ce zic aia doi. Vorbesc nemteste, zice Charlie care habar n-avea de germana, da’ o recunostea. Ce zic? ma-ntreaba. “Nu-nteleg”, o mint, fiindca n-am de gind sa-i spun ca tocmai se gindeau cind sa ne faca felu’. Inainte sau dupa. Si ma hotarasc s-o apar pe Charlie cu pretul vietii. Pai nu sint eu cavalerul ei?
Da’ n-am timp sa ma gindesc prea mult la asta si ala cu care-am venit zice “Asta vorbeste” si ma-mpinge-n fata si eu ma trezesc ca asa, fara voia mea, deschid gura si le spun ca n-avem de gind sa-i dam de gol, sa ne lase sa plecam acasa, ca sintem de familie buna, am gresit da’ n-o sa mai facem, ca nici parintii nostri nu stiu ca umblam noaptea teleleu...si-atunci sefu’ isi da jos cirpele si nu-i mai arab ca mine, e la fel de blond, dar mult mai batrin, e un fel de mos, imi zic, are vreo patrus’cinci de ani, da’ e frumusel, asa in stil arian. Cum te cheama pustiule, zice si eu ii zic si el zice stii, asta-i transportu’ lu’ tac-tu, ce facem acuma, cum ne descurcam cu prietenii tai. O sa taca, garantez eu pentru ei, zic, acuma mult mai increzator, doar sint fiul sefului, deci taica-tau nu stie ca esti aici, zice blondul care, acuma vad, are o fata de ceara, nu-i deloc frumusel, da’ e foarte ferm si se uita cu atentie la Charlie care intreaba ce e, ce tot vorbiti acolo si celalalt o loveste usor peste gura, taci si ei i se umfla buza aproape instantaneu si incepe sa plinga. Si-atunci blondu’ ii zice aluia: mi-a venit o idee, n-o sa le facem felu’, da’ o sa-i facem sa nu vrea ei sa vorbeasca si ii spune incuie usa, dupa care merge la Charlie si ii desface jacheta, eu inlemnesc, ma gindeam eu, ride ala, asa, fara nici un rost, dupa care il mingiie pe George pe cap si-i spune, nu te teme, nu-ti face nimeni nimic, leaga fata, ii zice maimutei, care se executa, Charlie plinge si nu mai inteleg ce zice, pe urma maimuta se apropie de mine, el nu, zice blondu’, el e cu noi. Il mai mingiie putin pe George, ca sa-l linisteasca, ii zice, uite ce dragut esti, scoate din buzunar niste curmale, George le ia si incepe sa mestece mecanic, nu face sa te sperii asa, micutule, vezi, nu patesti nimic si incepe sa-i scoata bluza, pe urma ii descheie pantalonii, ce fese albe are, aproape transparente, ca de fetita, Charlie plinge si striga nu, nu, maimuta ii baga o cirpa in gura si Charlie vomita, eu nu ma mai satur sa ma uit la George care mesteca si inghite, cu simburi cu tot, imi vine sa-i strig, scuipa dracului simburii aia ca o sa te ineci, da’ tac, fiindca - nu mi-am dat seama pina acum, e tare frumusel asa, aproape gol si speriat, asta il excita pe blond si pe mine ma face sa-l urasc de moarte si sa uit de ce-i in jur, de putoare, de tata care nu trebuie sa afle, hai, pune mina, zice ala si eu pun mina si simt carnea calda si simt frica si simt cum curge frica pe sub pielea lui si aud cum ii bate inima si cum i se incordeaza muschii si cum mesteca el asa, cuminte si nu plinge deloc, intoarce-te, zice ala si ii mai da un pumn de curmale si George e ascultator si ascultarea lui ma imbata si ma umple de bucurie, e cuminte, vezi? zic, da, blondul ma priveste si ride iar, e bine, nu? si el isi descheie pantalonii si eu zic, nu, e prietenul meu si il dau la o parte, nici nu stiam ca am atita putere, maimuta imi da un brinci, lasa-l, zice blondu’, e mai bine asa - si imi deschei eu pantalonii, asa cum facuse el, scuipa naibii simburii ii soptesc la ureche si e asa mic si asa de cuminte si mesteca fara o vorba si cineva trebuie sa aiba grija de el si eu sint prietenul lui si el e mic si neputincios, nici sa plinga nu poate, e asa mic si asa de cuminte si de nevinovat si are nevoie de protectie, e mic si mesteca, e tare mic, e mic, e mic, mic, mic, mic, mic, foarte mic, mic si cuminte...
Pe urma maimuta ne-a dus pe toti trei acolo unde ne-a gasit si ne-am intors acasa si ca de obicei il duceam pe George in brate si nici unul n-a zis nimic, niciodata despre noaptea aia si nici n-am mai iesit noaptea, nici n-am mai avut cind fiindca peste o saptamina taica-meu m-a trimis in Germania, la Bad Godesberg, la scoala.
Nu l-am facut de rusine pe tata. Niciodata.
6. SA NU UCIZI
N-am ucis mai mult decit pescarul care-si arunca indiferent navodul, nu mai mult decit medicul care ucide cu vaccinul lui virusii si bacteriile care s-au descoperit de curind.
Tu cum te-ai simti daca ti-as servi jamboane marinate de kamikadze decedati pentru o cauza ce ei isi zic nobila? Sau un pahar de suc proaspat de arabi striviti cu picioarele la temperatura camerei? Noi n-am fost niciodata atit de cruzi, am ars, igienic, salubri, tot ce s-a intimplat sa moara in preajma noastra. Nu ne-am mincat inamicii niciodata. De fapt, in ultimii patruzeci si sapte de ani, au murit in accidente rutiere, feroviare, aviatice, sau pur si simplu in accidente, de cancer, SIDA, de inima rea, de trei ori mai multi evrei decit in ceea ce voi numiti inca al doilea razboi mondial. Care a pornit din dorinta de pace universala. candidatura la Premiul Nobel pentru Pace.
7. SA NU PREACURVESTI
Intre Neumunster si Lubeck e o mica localitate care a intrat in istorie: Willendorf. Statueta neolitica numita Venus, mai precis Venus din Willendorf, intrupeaza idealurile germane despre femeie.
Femeia, ca si evreul, e un produs secundar al evolutiei umane. Ca si tiganul, iubeste muzica, dar numai in masura in care acea muzica ii permite sa danseze. Creierul femeii, ca si al negrilor, este cu cel putin o treime mai mic decit al barbatului. Femeia nu este la fel de puternica, de inalta, de abila ca barbatul. Femeile nu vor putea practica niciodata anumite meserii, ele nu vor putea fi niciodata mineri, piloti de avioane, soferi de curse, nici macar bucatari profesionisti. Oricit de bine ar gati o femeie, barbatii sint cei mai mari bucatari, asta se stie. Femeile nu au ce cauta in arta. Femeile nu stiu nici sa scrie, nici sa picteze, nici sa compuna muzica, decit la nivelul lejer al intretinerii unui mediu placut in casele lor. Femeile ar trebui tinute in casa. Ele sa-si vada de educatia copiilor lor, desi cei mai mari educatori, tot barbatii au fost. Femeile sint incapabile de abstractizare.
Femeia este facuta numai pentru procreare, asta se vede clar din dispozitia anumitor organe in trupul ei. De aceea, femeile sint stapinite de sentimente, pe cind barbatii – de ratiune. Femeile iubesc sexul, de aceea nu trebuie lasate sa exagereze. Femeile, ca si ciinii, trebuie tinute la respect cu mina forte. Ca si ei, ele trebuie dresate de mici. Fetitele, mai ales, sint niste animale foarte periculoase. Nu va lasati fermecati de dragalasenia lor. Se vor transforma in niste mutanti, circotase, rele de gura, cicalitoare, se vor ingrasa si le va creste par pe fata lor cea astazi atit de dulce, sinii le vor cadea si vor face varice. Trebuie sa vedeti in orice fetita, femeia care va deveni nu peste mult timp.
Din pacate insa, statistic vorbind, femeile traiesc mai mult decit barbatii. Asta mai ales fiindca femeile nu se sinucid aproape niciodata. Ele nu sint capabile sa asimileze valoarea, nu stiu ce inseamna curajul, demnitatea, onoarea, discretia, modestia, controlul, fermitatea, munca, suferinta. Femeile nu sufera, ele mimeaza suferinta. De aceea, spre deosebire de barbati, stiu foarte bine sa plinga.
Femeile ar trebui inchise in rezervatii. Ar trebui hranite, ajutate sa se dezvolte, aduse in conditii bune pina la o anumita virsta, ideala procrearii. Pe urma, pe la 40-45 de ani, odata ce si-au terminat menirea, ele ar trebui eutanasiate cu blindete. Orice barbat ar merita sa aiba in patul lui, tot timpul, femei intre 15 -30 de ani. Cele peste 30 ar fi date barbatilor care nu mai pot procrea, ca sa se mai distreze si ei cu ceva. Nici o femeie peste 40 de ani nu merita sa mai traiasca. Ele nu aduc decit nefericire barbatilor lor si ii impiedica sa traiasca linga exemplare tinere ale speciei.
Femeile nu se deosebesc intre ele. Nu conteaza ce alegi, pina la urma tot acolo ajungi. De aceea, n-are nici un rost sa preacurvesti.
8. SA NU FURI
L-am invatat pe fiul meu: sa nu furi. Sa respecti Zidul.
N-am vazut niciodata Zidul. Dar l-am simtit crescind din planul Marshall, din
rachetele rusesti in Cuba, din urletele soldatilor americani in Vietnam, din
cimpiile rosii ale lui Pol Pot, din invazia Afganistanului. Il aud cum creste
noaptea, in timp ce voi dormiti, cum darima Cortina de Fier, trece prin
Polonia, strabate Tarile Baltice si Marea Stepa Ruseasca, ajunge in China,
Japonia, taie Canada si traverseaza de mai multe ori America de la un capat la
altul, intra-n Brazilia si se napusteste apoi in Africa, trece prin Libia,
Egipt, Sudan, Tanzania, Mozambic, ajunge pina la Capetown, sare in Australia si
din nou da ocol pamintului, arunca in aer Marele Zid Chinezesc, inconjoara
India, spulbera Tibetul si inghite lacom Marea Caspica, seaca Marea Neagra si
Mediterana, se-ntoarce apoi, cuminte, in inima Berlinului, acopera totul cu
moloz, cu pudra fina de oase, din oasele pe care cele 50 de mii de
Trummerfrauen, femeile de moloz, le-au strins, femeile Berlinului, acoperite de
pudra imprastiata de cele 75 de milioane de metri cubi de moloz amestecat cu
praf de oase in Berlinul bombardat.
Nu fura, i-am spus. Si el mi-a zis: nimeni n-o sa mai fure niciodata, tata, fiindca Zidul se inalta de la est la vest, de la nord la sud, dinspre centru inspre margini. Inconjoara vilele celor bogati si cartierele saracilor, desparte scolile portocalii de scolile verzi, bisericile de moschei, e indestructibil, ne-a intrat pina si in singe, unde separa globulele albe de cele rosii. Zidul e vesnic, Zidul nu va muri niciodata, nici voi n-ati fi reusit mai bine, tata! Nimeni n-o sa mai fure, nimic, niciodata!
9. SA NU MINTI
N-am mintit niciodata. Ba mai mult, m-am ingrijit ca si altii sa spuna adevarul. Am creat programe de spus adevarul, unelte stralucitoare si curate de spus adevarul, am creat experti in adevar, compozitori ai acestei muzici divine, doctori ai sufletul inchis in trup. Sufletul, el se dezacordeaza foarte usor, iar menirea lor era sa-l readuca pe calea cea buna sa gaseasca nota potrivita.
Nu fura, i-am spus. Si el mi-a zis: nimeni n-o sa mai fure niciodata, tata, fiindca Zidul se inalta de la est la vest, de la nord la sud, dinspre centru inspre margini. Inconjoara vilele celor bogati si cartierele saracilor, desparte scolile portocalii de scolile verzi, bisericile de moschei, e indestructibil, ne-a intrat pina si in singe, unde separa globulele albe de cele rosii. Zidul e vesnic, Zidul nu va muri niciodata, nici voi n-ati fi reusit mai bine, tata! Nimeni n-o sa mai fure, nimic, niciodata!
9. SA NU MINTI
N-am mintit niciodata. Ba mai mult, m-am ingrijit ca si altii sa spuna adevarul. Am creat programe de spus adevarul, unelte stralucitoare si curate de spus adevarul, am creat experti in adevar, compozitori ai acestei muzici divine, doctori ai sufletul inchis in trup. Sufletul, el se dezacordeaza foarte usor, iar menirea lor era sa-l readuca pe calea cea buna sa gaseasca nota potrivita.
10. SA NU POFTESTI LA LUCRUL ALTUIA
Intii s-a dus Roosevelt, in ’45, pe urma Stalin in ‘53, Churchill in ‘65, De Gaulle in ’69, Truman in ‘72, Mao in ‘76, Tito in ‘80. Ieri mi-a murit broasca testoasa. S-a sinucis. Asa ca am avut supa azi, de Ziua Mondiala a Sinuciderii. Ultima supa a lui Rudolf Hess.
Credeti, poate, ca broastele testoase nu se sinucid? Ciinele meu s-a sinucis acum treizeci de ani. Canarul, acum zece ani, iubitul meu boa constrictor acum doua luni. Hamsterul – acum patruzeci si sapte de ani. El a fost primul. Innebunise din cauza zgomotului. Si nici macar nu era al meu. Mi l-a dat un vagabond, in septembrie, 1939, la Varsovia. In plin Blietzkrieg, sub bombe.
Aveam gustul ala metalic in gura. Si in minte o sansoneta frantuzeasca. Stiam ce va urma: Parisul. Si mergeam asa, pur si simplu, numaram pietrele de pavaj si fiiiiuuuu – bum! una pe Biserica Sfintul Ion si padam-padam-padam pe Champs Elysee si du-du-du-du-du asta-i la Universitate, se darima aripa dinspre Vistula si eu merg spre teatru, fiindca acolo e cartierul general si nu mi-e frica de bombe fiindca sint un bun german si merg mai departe, aproape alerg, nu-i tipenie de om pe strazi, bum-bum-bum si o bucata de acoperis matura strada in spatele meu, asta da! era cit pe ce, dar padam-pam-pam-parampam in zare se vede turnul Eiffel, si mie nu-mi pasa, miroase a cordita si ma cam sufoc de praf, nu mi se mai vad gradele pe uniforma si ma vad intr-o vitrina alb din cap pina-n picioare si intr-o clipa... buf! vitrina se sparge si un ciob imi trece pe linga ureche, aproape ma lasa fara cap - bum-bum-bum, o iau la picior spre Vistula, pe-acolo e mai multa liniste, drumul spre Domul Invalizilor trece prin Piata Mare din Varsovia, lumea e a noastra, a noastra, a noastra, a noastra, viata e frumoasa, rien de rien, je ne regrete rien, dansez printre zdrentele din jur, au cazut citeva balcoane cu haine puse la uscat, bum-durumdum – toata lumea la adapost, eu singur printre cirpe si deasupra cerul plin de cacareze care explodeaza bum-bum-bum-bum-bum-ddddddd-bum.
Si sint sigur ca n-o sa patesc nimic, fiindca sint un bun german si cred in Dumnezeu.
Cina s-a terminat, acum e timpul sa pleci. Am sa ies cu tine, pur si simplu, asta am sa fac. Ma iei, de data asta ma iei, asa-i? Sint nevinovat, stii doar. Am respectat toate poruncile tale. Te-am iubit. Te-am ascultat. Te-am cautat. Ia-ma.
Nu, stai. O ultima dorinta, oameni ai viitorului, copii care inca nu v-ati nascut, batrini care sinteti acum copii. Ascultati, ticalosilor, voi care traiti pe cind eu am murit, pe mine m-au mincat viermii, eu m-am imputit sub pamint, mie mi-a pleznit burta, matele imi colcaie de gindaci, nu mai sint decit un craniu atirnat de un schelet Va vorbeste un mort, he-he, cum e, invingatorilor?!
Intii s-a dus Roosevelt, in ’45, pe urma Stalin in ‘53, Churchill in ‘65, De Gaulle in ’69, Truman in ‘72, Mao in ‘76, Tito in ‘80. Ieri mi-a murit broasca testoasa. S-a sinucis. Asa ca am avut supa azi, de Ziua Mondiala a Sinuciderii. Ultima supa a lui Rudolf Hess.
Credeti, poate, ca broastele testoase nu se sinucid? Ciinele meu s-a sinucis acum treizeci de ani. Canarul, acum zece ani, iubitul meu boa constrictor acum doua luni. Hamsterul – acum patruzeci si sapte de ani. El a fost primul. Innebunise din cauza zgomotului. Si nici macar nu era al meu. Mi l-a dat un vagabond, in septembrie, 1939, la Varsovia. In plin Blietzkrieg, sub bombe.
Aveam gustul ala metalic in gura. Si in minte o sansoneta frantuzeasca. Stiam ce va urma: Parisul. Si mergeam asa, pur si simplu, numaram pietrele de pavaj si fiiiiuuuu – bum! una pe Biserica Sfintul Ion si padam-padam-padam pe Champs Elysee si du-du-du-du-du asta-i la Universitate, se darima aripa dinspre Vistula si eu merg spre teatru, fiindca acolo e cartierul general si nu mi-e frica de bombe fiindca sint un bun german si merg mai departe, aproape alerg, nu-i tipenie de om pe strazi, bum-bum-bum si o bucata de acoperis matura strada in spatele meu, asta da! era cit pe ce, dar padam-pam-pam-parampam in zare se vede turnul Eiffel, si mie nu-mi pasa, miroase a cordita si ma cam sufoc de praf, nu mi se mai vad gradele pe uniforma si ma vad intr-o vitrina alb din cap pina-n picioare si intr-o clipa... buf! vitrina se sparge si un ciob imi trece pe linga ureche, aproape ma lasa fara cap - bum-bum-bum, o iau la picior spre Vistula, pe-acolo e mai multa liniste, drumul spre Domul Invalizilor trece prin Piata Mare din Varsovia, lumea e a noastra, a noastra, a noastra, a noastra, viata e frumoasa, rien de rien, je ne regrete rien, dansez printre zdrentele din jur, au cazut citeva balcoane cu haine puse la uscat, bum-durumdum – toata lumea la adapost, eu singur printre cirpe si deasupra cerul plin de cacareze care explodeaza bum-bum-bum-bum-bum-ddddddd-bum.
Si sint sigur ca n-o sa patesc nimic, fiindca sint un bun german si cred in Dumnezeu.
Cina s-a terminat, acum e timpul sa pleci. Am sa ies cu tine, pur si simplu, asta am sa fac. Ma iei, de data asta ma iei, asa-i? Sint nevinovat, stii doar. Am respectat toate poruncile tale. Te-am iubit. Te-am ascultat. Te-am cautat. Ia-ma.
Nu, stai. O ultima dorinta, oameni ai viitorului, copii care inca nu v-ati nascut, batrini care sinteti acum copii. Ascultati, ticalosilor, voi care traiti pe cind eu am murit, pe mine m-au mincat viermii, eu m-am imputit sub pamint, mie mi-a pleznit burta, matele imi colcaie de gindaci, nu mai sint decit un craniu atirnat de un schelet Va vorbeste un mort, he-he, cum e, invingatorilor?!
TESTAMENTUL
Las copacul din fata ferestrei mele pasarilor care-l locuiesc, las pestilor apa in care inoata, las mamelor copiii pe care i-au nascut, las cerului culorile din apus si rasarit - si noaptea, las cele citeva stele sa straluceasca mai departe. Las lumea celor puternici, o las celor bogati, o las celor indrazneti, celor destepti si celor vicleni, celor care construiesc, invingatorilor, voua, a voastra e lumea asta care nu mai e si a mea.
Singura mea vina e ca am pierdut. In
rest – rien, je ne regrete rien.
Pledoaria unei femei la procesul lui Don Juan
Onorati domni!V-as ruga sa-mi ingaduiti, mai intai, sa va explic motivul care m-a adus la acest proces. Caci vreau sa va scutesc de niste banuieli inutile. Cam stiu ce au barbatii in cap, asa ca prefer sa va rog sa nu ma suspectati de ganduri ascunse. Va asigur, domnilor, ca nu ma numar printre cele 1.003 femei care, potrivit legendei, au fost seduse si abandonate de Don Juan. N-am venit, deci, sa ma plang ori sa ma razbun. Cel mult, as putea recunoaste ca, intr-o vreme, m-am numarat si eu printre femeile care, visandu-l si asteptandu-l pe Don Juan, si-au format despre dragoste niste idei de gaste romantice. Dar asta e problema mea. N-are legatura cu ceea ce doresc sa va spun.
Va previn, domnilor, ca n-o sa va placa tot ce veti auzi de la mine. Ascultati-ma, totusi, cu calm. Si n-o sa va para rau. Veti auzi de la mine ceea ce nu va spun sotiile si amantele dumneavoastra pentru a va menaja.
Inainte de a veni aici, am rascolit multe saptamani prin arhive si biblioteci, pentru a fi sigura ca nu gresesc. Am cautat sa gasesc un cat de mic repros facut de vreo femeie lui Don Juan, fie si sub forma unui bilet parfumat varat in buzunar Seducatorului, in timp ce el se barbierea in baie, pregatindu-se de plecare. Ei bine, n-am gasit nimic. Absolut nimic. Femeile au fost foarte discrete, n-au vorbit niciodata despre Don Juan. In schimb, bibliotecile gem de opinii ale barbatilor. Dovada ca n-a fost inclusa printre juratii acestui proces nicio femeie! Or, onorati domni, am venit sa va atrag atentia ca sotiile, amantele si fiicele dumneavoastra gandesc ca mine, nu ca dumneavoastra. Nu v-au spus-o din delicatete sau, poate, au intuit, ca si mine, ca era inutil. Pentru ca femeile, va anunt, nu-l judeca pe Don Juan. Se multumesc sa-l inteleaga. Isi amintesc de el sau il asteapta.
Imi dau seama, evident, ca ma aflu intr-o situatie ingrata. Ati fi preferat, fireste, ca in locul meu sa fie o victima a lui Don Juan, ca sa puteti da, in baza marturiei ei, un verdict care sa va satisfaca. Deoarece ati venit la acest proces, nu ma indoiesc, plini de prejudecati barbatesti la care nu sunteti dispusi sa renuntati usor. De altfel, sincera sa fiu, nu stiu ce veti intelege din ceea ce voi spune eu. Sau, mai exact, ce veti dori sa intelegeti.
Dar de ce v-as face, oare, o vina din asta? Nu e nevoie, sper, sa va dezvalui cati soti incornorati au vrut sa-l provoace la duel pe Don Juan ori sa-l injunghie pe o strada mai dosnica. Si cati amanti cu mai putin noroc i-au purtat pica
Incercati sa fiti sinceri, onorati domni. Care dintre dumneavoastra ar refuza sa aiba succesul la femei de care s-a bucurat Don Juan? Vad ca taceti. In schimb, nu va dati inapoi sa-l incarcati cu pacate, vrand sa jucati comedia sotului fidel sau a amantului statornic. Ziceti ca Don Juan este un obsedat sexual, un desfranat, un maniac al seductiilor, un nerusinat, care-si permite sa puna in centrul ideilor despre viata un pat, sfidand si cerul, un escroc al aventurilor amoroase. L-ati ingropat in teorii calomnioase. Si nu v-a trecut niciodata prin minte sa va interesati, macar din curiozitate, ce parere are o femeie despre el. Spune-ti-mi, ati intalnit printre denigratorii lui Don Juan vreo femeie? Mi-ati putea da un singur exemplu din care sa rezulte ca femeile s-au pronuntat, o data, si ele in legatura cu Don Juan? Observ ca taceti in continuare. Femeile v-au lasat pe dumneavoastra, barbatii, sa-l judecati in fel si chip. Ele au avut - si au - alta treaba. Sa-l viseze sau sa-l regrete. Eu sunt, cred, prima femeie care-si ingaduie sa rupa tacerea.
Va previn, domnilor, ca n-o sa va placa tot ce veti auzi de la mine. Ascultati-ma, totusi, cu calm. Si n-o sa va para rau. Veti auzi de la mine ceea ce nu va spun sotiile si amantele dumneavoastra pentru a va menaja.
Inainte de a veni aici, am rascolit multe saptamani prin arhive si biblioteci, pentru a fi sigura ca nu gresesc. Am cautat sa gasesc un cat de mic repros facut de vreo femeie lui Don Juan, fie si sub forma unui bilet parfumat varat in buzunar Seducatorului, in timp ce el se barbierea in baie, pregatindu-se de plecare. Ei bine, n-am gasit nimic. Absolut nimic. Femeile au fost foarte discrete, n-au vorbit niciodata despre Don Juan. In schimb, bibliotecile gem de opinii ale barbatilor. Dovada ca n-a fost inclusa printre juratii acestui proces nicio femeie! Or, onorati domni, am venit sa va atrag atentia ca sotiile, amantele si fiicele dumneavoastra gandesc ca mine, nu ca dumneavoastra. Nu v-au spus-o din delicatete sau, poate, au intuit, ca si mine, ca era inutil. Pentru ca femeile, va anunt, nu-l judeca pe Don Juan. Se multumesc sa-l inteleaga. Isi amintesc de el sau il asteapta.
Imi dau seama, evident, ca ma aflu intr-o situatie ingrata. Ati fi preferat, fireste, ca in locul meu sa fie o victima a lui Don Juan, ca sa puteti da, in baza marturiei ei, un verdict care sa va satisfaca. Deoarece ati venit la acest proces, nu ma indoiesc, plini de prejudecati barbatesti la care nu sunteti dispusi sa renuntati usor. De altfel, sincera sa fiu, nu stiu ce veti intelege din ceea ce voi spune eu. Sau, mai exact, ce veti dori sa intelegeti.
Dar de ce v-as face, oare, o vina din asta? Nu e nevoie, sper, sa va dezvalui cati soti incornorati au vrut sa-l provoace la duel pe Don Juan ori sa-l injunghie pe o strada mai dosnica. Si cati amanti cu mai putin noroc i-au purtat pica
Incercati sa fiti sinceri, onorati domni. Care dintre dumneavoastra ar refuza sa aiba succesul la femei de care s-a bucurat Don Juan? Vad ca taceti. In schimb, nu va dati inapoi sa-l incarcati cu pacate, vrand sa jucati comedia sotului fidel sau a amantului statornic. Ziceti ca Don Juan este un obsedat sexual, un desfranat, un maniac al seductiilor, un nerusinat, care-si permite sa puna in centrul ideilor despre viata un pat, sfidand si cerul, un escroc al aventurilor amoroase. L-ati ingropat in teorii calomnioase. Si nu v-a trecut niciodata prin minte sa va interesati, macar din curiozitate, ce parere are o femeie despre el. Spune-ti-mi, ati intalnit printre denigratorii lui Don Juan vreo femeie? Mi-ati putea da un singur exemplu din care sa rezulte ca femeile s-au pronuntat, o data, si ele in legatura cu Don Juan? Observ ca taceti in continuare. Femeile v-au lasat pe dumneavoastra, barbatii, sa-l judecati in fel si chip. Ele au avut - si au - alta treaba. Sa-l viseze sau sa-l regrete. Eu sunt, cred, prima femeie care-si ingaduie sa rupa tacerea.
Daca va face placere, pot accepta ca, in destule imprejurari, Don Juan s-a purtat, intr-adevar, ca un porc. Dar as vrea sa va ajut sa pricepeti, daca sunteti dispusi sa faceti un asemenea efort, ca acest porc reprezinta pentru noi, femeile, mai mult decat o fidelitate searbada si altceva decat minciunile jalnice pe care le indruga barbatii obisnuiti cand se intorc acasa de la o amanta. E nevoie, oare, sa va spun eu cum arata cele mai multe divorturi? Sau sa va explic ce ati facut din destule femei? Niste fiinte care, dupa ce au dormit multi ani langa un barbat, i-ar da cu ceva in cap intr-o zi. Oricat ar fi de porc, el a lasat in urma lui numai regrete. Caci noi, femeile, am dorit intotdeauna sa fim mintite frumos.
Apoi, v-ati intrebat, oare, vreodata cate femei, acrite de o viata anosta, au fost fericite sa petreaca o noapte cu Don Juan? Nu v-ati intrebat, as putea sa jur. Dar, furiosi ca vi s-au pus coarne sau gelosi pe succesele lui Don Juan, l-ati coplesit cu rautati. Gresesc cumva? Pana si barbatii cuminti, casnici au, probabil, pentru Don Juan o sincera antipatie. Lipsita de aventuri, viata lor li se pare terna, banala, cand o compara cu cea a celui pe care-l judecati dumneavoastra. Exista, neindoielnic, o solidaritate barbateasca tacita, impotriva lui; o solidaritate care pe noi, femeile, ne face sa zambim.
Inteleg, onorati domni, ce va supara la Don Juan. El nu are nevoie, ca dumneavoastra, de eforturi indelungate pentru a cuceri o femeie. El nu trebuie decat sa intinda mana. Victimele ii cad singure in brate. O asemenea impertinenta nu va poate lasa indiferenti, nu-i asa? Barbatii nu i-au iertat-o niciodata. Si as vrea sa precizez: toti barbatii. Sfintii nu i-au iertat lui Don Juan depravarea. Depravatii nu i-au iertat succesele, fiindca erau mai mari decat ale lor. Iar acei dintre dumneavoastra care nu sunteti nici sfinti, nici depravati nu i-ati iertat ca si-a permis sa fie si nerusinat, si iubit.
Probabil va supara ce va spun. Barbatilor nu le place sa le spui in fata ce crezi despre ei. Au nevoie sa fie laudati, chiar cand nu merita, si sa li se dea impresia ca omenirea depinde de ei, chiar cand sunt niste ratati.
Ei bine, sper sa nu va surprinda ceea ce voi declara acum. Poate nu barbatii sunt de vina pentru toate degradarile dragostei, ci sperantele exagerate pe care ni le-am pus noi, femeile, in ei! Daca nu suntem curve, dumneavoastra, barbatii, ne credeti niste gaste visatoare care abia asteapta sa fie mintite.
Si, uneori, chiar asa ne comportam, din pacate. Preferam sa-l auzim pe Don Juan indrugand minciuni frumoase decat sa ascultam sforaitul unui barbat pentru care nu suntem decat niste servitoare, bune sa stea cu masa pregatita si sa ne supunem cand intinde mana spre noi. Minciunile lui Don Juan ne scot din mediocritatea fada la care ne obligati dumneavoastra.
In ce ma priveste, v-am spus ca nu l-am intalnit niciodata pe Don Juan. Dar, multa vreme, am fost destul de proasta pentru a crede in minuni. Ma emotionau povestile de dragoste pe care le aflam din carti la fel de mult ca noptile de vara in care nu puteam adormi din pricina mirosurilor. Le dispretuiam si atunci, cum le dispretuiesc si acum, pe feministe, convinsa fiind ca ele nu fac decat sa incurajeze mizoginismul si sa transforme sexul in politica. Eu n-am simtit nevoia sa ma bat pentru drepturile femeilor. M-a interesat un singur drept, si acela doar in legatura cu mine. Dreptul la dragoste. Sunt egoista, ce vreti? Numai ca n-am putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma darui.
Sa va spun o mica poveste, onorati domni. Am cunoscut, candva, un barbat inalt, slab si cumsecade, care traia impreuna cu mama sa, o batrana grasa, astmatica si binevoitoare, care-l adora. Era foarte priceput in meseria lui si serios, dar foarte neajutorat in relatiile cu femeile. M-a intrebat intr-o zi de ce credeam ca-l parasise sotia. Ce-i lipsise? Imi venea sa-i spun: "Prostule, femeile n-au nevoie de un mototol ca tine". Dar n-am vrut sa-l jignesc. I-am zis doar atat: "Femeile cauta la barbati ocrotirea". M-a privit cu niste ochi aposi, blanzi si vulnerabili. "Da?" "Da". Ar fi trebuit sa nascocesc ceva, sa-i ofer o explicatie mai buna. N-am gasit nimic mai potrivit. Din aceeasi teama de a nu ofensa, am ingaimat ceva confuz cand mama lui aproape m-a implorat sa ma marit cu el. Cum stiti, se vorbeste in bataie de joc despre fetele batrane, dar flacaii batrani si molai sunt si mai de plans, credeti-ma. Acestia dorm singuri chiar langa o femeie. Barbatul de care va vorbesc s-ar fi dat si peste cap de dragul meu si se agata, umil, de orice pretext ca sa ma vada cat mai des. Imi lipsea ceva? Umbla prin tot orasul ca sa-l gaseasca. Mi se strica broasca de la usa? Venea si mi-o repara. Dar ce puteam face, onorati domni, daca nu-l iubeam? Femeia vrea langa ea un barbat pe care sa-l poata pretui cat de cat. Altminteri are impresia ca se injoseste. Cel putin asa judec eu. Barbatii, onorati domni, nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste. Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut.
Iata, onorati domni, cum arata contrariul lui Don Juan. Acum veti intelege mai bine, poate, de ce s-au aruncat atatea femei in bratele celui care nu va da pace de cand a devenit "mit". Dupa ce te-ai plictisit de barbati mediocri, stersi si plicticosi, e mare ispita sa te lasi in voia unor vorbe frumoase pe care ti le sopteste la ureche un barbat atragator, chiar daca banuiesti ca ele sunt mincinoase.
Unii ma invidiaza, onorati domni, pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: "Pentru Dumnezeu, sunt mai batrana decat voi. Nu va luati dupa aparente. Eu sunt ca o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina". Am ajuns, sufleteste, o ruina fiindca am visat o dragoste mare, frumoasa si n-am avut parte decat de mici simulacre. M-am lamurit ca barbatii te dezamagesc la primul colt de strada daca au ocazia. Cel putin Don Juan nu e ipocrit. El e un barbat serios. Nu promite nimic, in afara de o noapte de dragoste. Si se tine de cuvant. Le face fericite pe victimele sale, dupa care dispare asa cum a venit.
Unii ma invidiaza, onorati domni, pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: "Pentru Dumnezeu, sunt mai batrana decat voi. Nu va luati dupa aparente. Eu sunt ca o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina". Am ajuns, sufleteste, o ruina fiindca am visat o dragoste mare, frumoasa si n-am avut parte decat de mici simulacre. M-am lamurit ca barbatii te dezamagesc la primul colt de strada daca au ocazia. Cel putin Don Juan nu e ipocrit. El e un barbat serios. Nu promite nimic, in afara de o noapte de dragoste. Si se tine de cuvant. Le face fericite pe victimele sale, dupa care dispare asa cum a venit.
In schimb, ce sa zicem despre barbatii care, venind de la amante, se prefac ca-i doare capul? Saracii de ei, au migrene! Caci nu-i usor sa se imparta intre patul oficial si alte paturi. In comparatie cu sinceritatea brutala a lui Don Juan, pe care dumneavoastra nu va dati inapoi s-o barfiti, barbatii joaca o comedie ieftina. Sau cel putin asa au procedat barbatii pe care i-am cunoscut eu.
De aceea il respect pe Don Juan, onorati domni. Niciuna din femeile pe care le-a imbratisat el nu va povesti ceea ce se aude, de obicei, la procesele de divort sau in casniciile unde sotii ajung sa se uite unul la altul cu ura.
De aceea il respect pe Don Juan, onorati domni. Niciuna din femeile pe care le-a imbratisat el nu va povesti ceea ce se aude, de obicei, la procesele de divort sau in casniciile unde sotii ajung sa se uite unul la altul cu ura.
Din pacate, onorati domni, traim intr-o lume in care viata fiecaruia depinde de altii. Nu e de ajuns sa visezi. Mai trebuie sa nu vina cineva care sa te azvarle intr-o cocina. Idealismul nu valoreaza doi bani, credeti-ma, daca n-ai si putin noroc. Or, eu n-am avut. Si nimeni n-a banuit ca, sub masca mandriei mele, o proasta astepta sa fie trasa pe sfoara. Ce-i drept, am fost si eu de vina.
Din felul in care va uitati la mine, deduc ca sunteti nelamuriti. Va imaginati, cumva, ca sunt multe femeile dispuse sa renunte la o noapte de dragoste pentru niste principii uscate si utile filosofilor? Daca ganditi asa, n-aveti nicio sansa sa intelegeti miza acestui proces.
Se pare ca barbatii se cred inteligenti cand spun ca, pentru Don Juan, nu exista "iubire", ci "iubite". Ei nu-si dau seama ca orice femeie vrea sa fie iubita pentru ea insasi, nu fiindca exista "iubire" pe lume. Daca va intereseaza ce cred eu, ca femeie, va pot marturisi, domnilor, ca visul meu a fost unul foarte banal. Am visat sa pot imbatrani langa un barbat pe care sa-l iubesc si pentru ridurile lui, cum l-am iubit pentru elanurile lui. Mi-am dorit o casa frumoasa si sa am copii. Or, pe Don Juan nu mi-l pot inchipui casnic, iesind duminica la plimbare cu consoarta si spaland impreuna cu ea vasele.
Don Juan nu lasa amintiri urate in urma lui, cand isi ia talpasita, deoarece femeia cu care a petrecut o noapte de dragoste n-a apucat sa se deprinda cu el. Pe cand un barbat de care te-ai legat prin nenumarate nimicuri te raneste in momentul cand pleaca. Si, uneori, rana nu se mai vindeca. Dar, la urma urmei, ce stiti dumneavoastra despre dragoste? Barbatilor nu le place decat sa le canti in struna si sa te transformi in obiect. Daca n-o faci, se plictisesc si te tradeaza. Cauta pe alta care intelege mai repede ce vor ei.
Noi femeile am dorit sa traim iubirea, nu sa emitem teorii despre ea. De ce i-am reprosa, ca dumneavoastra, ca e egoist? Daca Don Juan n-ar fi egoist, domnilor, ar incepe sa aiba amintiri! Cum am eu. Si mai e nevoie sa va spun ca amintirile iti pot otravi viata. Si, va repet, Don Juan nu le promite femeilor luna de pe cer. Le fagaduieste, doar, o noapte de dragoste, dupa care le va spune: "Imi pare rau, s-a terminat". Si pleaca inainte ca dragostea sa se uzeze, inainte de a se ajunge la reprosuri, la scandaluri. Nu veti gasi o singura femeie, din cele 1.003 victime ale lui Don Juan, care sa exclame ca in tribunalele unde se judeca divorturi: "Bine c-am scapat de el! Nu mai puteam sa-l suport!". Dimpotriva, onorati domni, cel caruia i-ati intentat acest proces lasa in urma lui numai pareri de rau.
Poate ca femeile gresesc, domnilor, oferindu-le barbatilor mai mult decat pot ei sa primeasca. Ar fi mai bine, probabil, sa le oferim doar jumatate, ca sa-i obligam sa cucereasca ei cealalta jumatate.
In ceea ce ma priveste, am fost destul de proasta pentru a crede in minuni. Cand eram eleva, ma emotionau povestile de dragoste pe care le aflam din carti sau filme. Ma emotionau la fel de mult ca noptile de vara in care nu puteam dormi din pricina mirosurilor. Mai tarziu, m-am lamurit ca barbatii te tradeaza la primul colt de strada, daca au ocazia. La ce mi-a folosit ca am avut idealuri? Idealismul nu valoreaza doi bani, dupa parerea mea, daca n-ai si putin noroc.
Cel putin, Don Juan nu e un ipocrit. El nu vine cu o lumanare, ca sa intinda degetele in flacara pentru a-ti jura dragoste vesnica. Nu promite decat o partida de sex. Dupa care pleaca asa cum a venit. La el totul se petrece pe fata, de ce l-ar detesta, asadar, femeile? Detestam barbatii care ne fac sa nu ne mai putem apropia de alt barbat! Barbatii care ne cred niste visatoare proaste, daca nu suntem curve. Sau care ne considera bune doar ca sa fim servitoarele lor. Nu veti gasi nicio femeie care sa va spuna ca minciunile lui Don Juan pot fi comparate cu sforaitul barbatilor care isi amintesc ca existam doar cand intind mana spre noi.
Si as vrea sa va mai spun ceva, onorati domni. Aflati ca o femeie adevarata e o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Cand altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste. Ea nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut. Eu nici batuta cu biciul n-as fi stat langa un barbat care nu mi-ar fi trezit niciun interes. Si nu e nevoie, sper, sa va spun eu ca sunt destui barbati care dorm singuri chiar langa o femeie.
V-am ascuns, totusi, ceva. Pentru a fi sincera pana la capat, va povestesc si acest episod, chiar daca n-are legatura cu procesul.
Intr-o zi, am simtit o durere ascutita sub sanul stang. M-am speriat si m-am dus la doctor. El m-a consultat si m-a trimis sa-mi fac niste analize. Dar, in loc sa pornesc spre laborator, m-am dus la gara, m-am suit in tren si am plecat la mare. Trec peste amanuntele calatoriei, mai ales ca totul s-a petrecut ca intr-un vis. Mi-am lasat poseta in camera, la hotel si m-am indreptat spre tarm. Care era pustiu, fiindca nu incepuse inca sezonul. Marea avea o culoare care ezita intre verde si albastru, iar in larg batea in violet inchis. Atinsesem, cred, partea cea mai de jos a oboselii, dar eram linistita.
Am trecut si pe langa o biserica. Era incuiata, n-am putut sa intru. Plecand mai departe, m-am gandit ca, oricum, n-as fi stiut ce sa-l rog pe Dumnezeu. Ce sa-mi dea? Fericire? Dumnezeu nu face pe nimeni fericit sau nefericit. Fericirea ti-o poate da numai un om. Liniste? Ce sa fac cu linistea? Linistea e folositoare cand mai ai si ceva langa ea. Un punct de sprijin. Or, mie tocmai asta imi lipsea. In timp ce mergeam, am simtit din nou o durere, ca un junghi, sub sanul stang. Ce idioata sunt, mi-am zis. In loc sa-mi fac analizele si sa ma lamuresc cum stau cu sanatatea, ma pedepsisem venind la mare, cu toate ca jurasem sa mi-o scot din minte.
Cred ca am umblat cateva ceasuri pe tarm, fara sa fiu atenta la ce era in jurul meu. Banuiesc ca, daca as fi intalnit pe cineva care m-ar fi intrebat ce cautam, n-as fi stiut ce sa-i raspund. As fi luat-o la fuga, riscand sa par o nebuna. Undeva am citit ca, pentru a intelege un lucru, trebuie sa incerci sa-l ignori. Daca te incapatanezi sa te gandesti numai la el iti scapa. Ce prostii se pot scrie, uneori! Eu incercasem sa ma ignor pe mine insami fugind la mare, dar mirosul intepator de alge imi amintea ca am fost vie candva!
Intr-un tarziu, m-am oprit sa ma odihnesc. Cerul era albastru, fara nicio scama de nor. M-am intins pe fasia de nisip cea mai apropiata de mare si, in clipa aceea, am simtit ca nu mai eram datoare nimanui cu nimic. M-am gandit ca mi-ar fi placut sa am undeva, pe acel tarm, o baraca. Sa ma scol dimi-neata auzind marea, sa ies si sa merg pe nisip desculta, iar valurile sa stearga urmele in spatele meu. Sa traiesc printre pietre cenusii si maracini infloriti, fara sa astept nimic. Imi ziceam ca e mai simplu sa traiesc fara amintiri. Ai la dispozitie o viata goala pe care o umpli cum iti place.
Presupun ca am si atipit, dogorita de soarele dupa-amiezii. M-am revazut imbracata in prima mea rochie. O rochie lunga, roz, cu dantela. Eram slaba, cu ochelari prea seriosi, iar aceasta accentua contrastul cu rozul rochiei. Dar eram fericita. Sau, mai exact, credeam in fericire.
Va vad nedumeriti. Va gara
ntez, domnilor, ca sunt in toate mintile. V-am povestit despre strania mea intoarcere la mare dintr-un singur motiv. Am vrut sa va rog sa reflectati, inainte de a da un verdict, la un adevar cat se poate de banal. Uneori, domnilor, e nevoie de un motiv temeinic pentru a continua sa traiesti. Daca nu-l gasesti, trebuie sa inventezi unul. Acum pricepeti de ce nimeni nu stie cum a sfarsit Don Juan? Si ca singura certitudine e ca n-a apucat sa imbatraneasca? Tainele nu imbatranesc, domnilor. Si lasati-le sa ramana ceea ce sunt: niste taine. Daca scormoniti prea mult prin legendele lui Don Juan, nu veti gasi decat un pat oarecare. Credeti ca merita efortul? Orice femeie adevarata va va spune ceea ce recunosc eu acum. Ca nu barbatii sunt de vina pentru dereglarile dragostei, ci sperantele pe care ni le-am pus noi, femeile, in ei.
Subscribe to:
Posts (Atom)
