MARILE RELIGII

In randurile ce vor urma, incerc sa fac o scurta istorie (desi este practic imposibil) a trei mari religi. Incercand sa scot in evidenta punctele lor bune, punctele slabe si la sfarsit avand speranta ca veti putea observa punctul lor comun.

CRESTINSIMUL

Creştinismul este religia acelora care mărturisesc credinţa în Iisus Hristos, pe care-l recunosc şi-l cinstesc drept Fiu al lui Dumnezeu şi purtător al unui mesaj universal de mântuire propăvăduită de apostoli. Această religie şi crezul ei este în continuitate cu ebraismul si ca împlinire a Alianţei încheiate de Dumnezeu cu poporul lui Israel.
Creştinismul, aşadar, îşi are originea de la evenimentul şi misterul lui Hristos. Se caracterizează prin monoteismul său, conform, de altfel, matricei originare ebraice.
Nucleul fundamental al credinţei creştine constă în afirmarea lui Dumnezeu creator al universului (şi – prin urmare – al omului), fiinţă plină de iubire şi de grijă părintească, constituit în trei Persoane distincte în relaţie, dar egale în natură.
În Iisus Christos este recunoscută o dublă natură: divină şi umană, fiecare dintre ele deplină. Acest adevăr a fost confirmat de moartea sa pe cruce şi de învierea sa din morţi.
Majoritatea denominaţiunilor creştine afirmă fidelitatea sa faţă de esenţa creştinismului primordial, în ciuda formei schimbate.

Cele trei mărturisiri de credinţă (crezuri) ale creştinilor sunt:

  • Simbolul apostolic (anul 50);
  • Simbolul niceno - constantinopolitan stabilit prin sinoadele ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381);
  • Simbolul atanasian(sec. IV-VIII?), ce explică amănunţit dogmele creştine de bază, comune tuturor tendinţelor şi confesiunilor creştine.

De la predicarea lui Iisus (adică a evangheliei – „vestea cea bună” că Dumnezeu a împlinit promisiunile sale cf. Lc 2, 35u.), conform creştinismului, izvorăşte nu numai vestea unei mântuiri finale a omului şi a universului, dar şi angajarea persoanlă în dinamica unei morale contrasemnată de iubire faţă de aproapele şi a unei vieţi trăită în relaţie persoanlă cu Dumnezeu.
Biblia spune că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (2Cor. 5:19,20). Pentru unii creştini, Logosul este a doua persoană din Sfânta Treime (Dumnezeu Unu-ntreit - termen care nu apare în Sfânta Scriptură), care se întrupează, devenind în acelaşi timp Isus Hristos/Iiisus Hristos/ Isus Christos, făcându-se om adevărat şi rămânând în acelaşi timp Dumnezeu adevărat.
Pentru creştini, omul se mântuieşte prin moartea şi învierea lui Iisus Hristos. Potrivit teologiei, Iisus moare pe cruce pentru a plăti Tatălui preţul de răscumpărare a păcatelor omenirii, apoi învie, urmând ca toti oamenii să învie la sfârşitul istoriei. Potrivit, însă, teologiei liberale, omul se mântuieşte doar prin aderarea la Hristos.
Creştinismul mai poate fi – şi, de fapt este – definit ca „religia cărţii”, datorită importanţei textelor sacre şi a referinţei la aceste texte ale revelaţiei adunate în Biblie.
Totuşi conţinuturile doctrinare esenţiale care îl caracterizează au fost elaborate în decursul secolelor şi au dat origine la nenumărate confesiuni religioasa, care – în diferite feluri – îşi exprimă legătura lor cu acest patrimoniu doctrinar comun.
De-a lungul timpului, principalele divergenţe s-au manifestat:

  • în legătură cu natura reală a lui Iisus Hristos;
  • în legătură cu gradul de libertate a omului în interiorul planului divin de mântuire;
  • în legătură cu modul de organizare instituţională a comunităţii creştine;
  • în legătură cu raporturile creştinismului cu puterea politică.

În jurul acestor probleme de fond s-au manifestat, în plus, divergenţe între creştini şi în legătură cu:

  • interpretarea corectă a textelor revelate,
  • a sacramentelor,
  • a riturilor liturgiei şi
  • a codificării normelor morale
- Divizarea Bisericii -

Diferitele dezvoltări istorice ale imperiului Oriental şi-ale celui Occidental (romano-barbar), cu trecerea timpului, au accelerat un proces de diferenţiere tot mai mare între cele două comunităţi creştine. Aceste diferenţieri atingeau atât aspecte doctrinare, cât mai ales formule liturgice şi criterii disciplinare interne.
O atare tensiune se manifestase deja în criza iconoclastă din sec. al VIII-lea, provocată de refuzul cultului imaginelor sacre (icoanelor) din partea aşa-ziselor „sectoare ale creştinismului bizantin” (iconoclasmul), şi apoi în schisma verificată între papa Nicolae I şi patriarhul Constantinopolului, Foţie (sec. al IX-lea).
Ruptura definitivă s-a produs în 1054, cu reciproca excomunicare a celor două Bisericii: Roma şi Bizanţ. Din acest moment creştinismul bizantin (cunoscut cu numele de Ortodox) se va dezvolta accentuând caracterul său organizativ conciliar şi „autocefal” (autonomia deplină a fiecărei Biserici naţionale, etnice), însă într-un cadru doctrinar şi liturgic comun (de ex. Biserica ortodoxă rusă, etc).
Cu toate acestea în Orient au rămas şi Bisericii în comuniune cu Roma, sau biserici care au revenit la această comuniune ca urmare a raporturilor organice cu Cetatea eternă (ex. Bisericile Orientale şi cele numite Uniate: Armeană, coptă, caldee, ucrainiană).
În Biserica romano-catolică, spre deosebire de cea bizantină, caracterizată de o accentuare crescândă a figurii papei şi a instituţiei politico-statale a Sfântului Scaun (Statul Papal), au fost repetate mişcări de contestare pe tot parcursul Evului Mediu, mişcări ce au condus la ulterioare desprinderi, mai mici în comparaţie cu aşa-zisa „Mare Schismă” orientală, dar nu lipsite de importanţă. Ele sunt de amintit la afirmarea treptată (în Occident) a idealurilor teocratice, care au coincis cu tentativa de încreştinare absolută (cu forţa) a societăţii şi cu afirmarea primatului puterii temporale a papei, chiar şi în comparaţie cu puterea împăratului.
Rezistenţa în faţa acestori dezvoltări (a puterii şi a primatului) precum şi a degradării progresive a obiceiurilor morale ale clerului au fost călăuzite de diferite mişcări atât din interiorul Bisericii romane (ex. noile ordine religioase: franciscani, domenicani etc.), cât şi din afara bisricii, de către schismaticii şi / sau de eretici, împotriva cărora n-au lipsit repercursiunile sângeroase (sec. al XI-lea până în sec. al XIII-lea: albingenzii, catarii, valdezii etc.).
Crescândul amestec între Biserica catolică şi puterea politică (numită „braţul decular al bisericii”) a stat la originea ulterioarelor fapte traumatice, cum ar fi de ex. proclamarea cruciadelor pentru eliberarea Ţării Sfinte, transferarea sediului papal la Avignon, schisma Occidentală dintre 1378-1417.
Ruptura cea mai importantă şi cu grave urmări pentru întreaga creştinătate a avut loc însă în sec. al XVI-lea, cu afirmarea Reformei protestante, provocată de starea gravă de decădere religioasă şi morală a Scaunului Romei şi favorizată de instanţele de reînnoire prezente în umanismul creştin (ex.Erasm din Roterdam, Tomas Morus), pe lângă multe alte încercări de reformă catolică şi de reîntoarcere la puritatea credinţei prin fondarea unor noi Ordine religioase sau prin reînnoirea celor existente deja.
Reforma protestantă a găsit în opera lui Martin Luther şi în situaţia germană deosebită originile sale imediate, dar această reformă foarte repede a implicat tot centrul şi nordul Europei, chiar dacă această implicare a fost cu caracteristicii specifice legate de diferitele condiţii naţionale (ex. formarea Bisericii Anglicane, predicarea lui Jean Calvin, cea a lui Henrich Zwingli ş.a.).
Procesul de divizare a creştinismului occidental a atins toate planurile: pe cel teologic, cu controversatele interpretării asupra libertăţii omului în faţa harului şi a condamnării; pe plan liturgico-sacramental, controversele asupra sacramentelor, îndeosebi asupra Euharistiei şi a prezenţei reale a lui Christos sub speciile pâinii şi vinului; pe plan ierarhic şi disciplinar, raporturile dintre magisteriu şi libera interpretare a Scripturii, structura episcopatului, problema celibatului ecleziastic; pe planorganizativ, cu refuzul de a recunoaşte autoritatea (până atunci incontestabilă) a papei.
Pusă în faţa unei crize atât de grave, Biserica Catolică a reacţionat în cele din urmă cu mişcarea cunoscută mai apoi cu numele de „Contrareformă” şi, mai ales, cu opera Conciliului din Trento (1545-1563); un rol foarte mare (după părerea unor istorici: decisiv) l-a avut în această reacţie Societatea lui Isus (Iezuiţii), fondată de sf. Ignaţiu din Loyola, în 1534.
Odată cu căderea Constantinopolului sub dominaţie turcă (1453) stindardul creştinismului ortodox a trecut în mâinile Bisericii de la Moscova, ridicată la rang de Patriarhat în 1589, devenită prima aliată a Ţarilor ruşi. A început astfel procesul de identificare naţională între Biserică şi stat şi de reluare a cezaropapismului bizantin. În timp ce Biserica şi Ţarul se prezentau (şi într-o oarecare măsură erau)protectorii ortodoxiei, în mod deosebit a Bisericilor din Balcanii căzuţi sub dominaţie otomană, s-a elaborat şi ideea Moscovei ca „a treia Romă”, chemată să revitalizeze întregul creştinism.

ISLAM

Islamul este una dintre cele trei mari religii monoteiste (alaturi de crestinism si iudaism). In araba, 'islam' inseamna 'supunere' - supunere fata de Allah. Cuvantul 'Allah' se refera la acelasi Dumnezeu al evreilor si crestinilor. A spune ca 'Allah' este Dumnezeul arabilor este echivalent cu a spune ca 'God' este Dumnezeul Americanilor. Totusi, musulmanii - chiar daca nu vorbesc araba - prefera sa foloseasca cuvantul 'Allah' (doar islamul folosind acest termen).

Islamul are ca invatatura de baza existenta unui singur Dumnezeu atotputernic care a creat lumea, deosebindu-se de crestinism si de religia arabilor dinaintea aparitiei islamului prin monoteismul sau strict (Allah nu poate avea fii sau fiice).

Islamul a aparut in peninsula Arabica in secolul VII si in doua secole s-a raspandit in Africa de Nord, Spania, Siria, Persia si India. In secolele urmatoare, islamul se raspandeste in Balcani, Arica sub-sahariana si Asia. Unul din motivele cresterii rapide a islamului il reprezinta doctrina islamica: islamul este o religie deschisa tuturor, toti musulmanii apartin unei comunitati care nu face distinctie de rasa, nationalitate etc. Declaratia de credinta a unei persoane este suficienta pentru convertirea la islam, si aceasta nu trebuie confirmata de autoritati religioase. Astazi, peste 1 miliard de oameni sunt musulmani iar tara cu cea mai mare populatie musulmana este Indonezia.

Islamul continua doctrina monoteista a iudaismului si crestinismului si considera ca Moise, Isus si altii au fost profeti trimisi de Allah pe pamant. Coranul continua cartile anterioare: Tora evreilor (cu cele 10 porunci) Vechiul si Noul Testament; islamul recunoaste validitatea acestor carti, insa considera ca versiunile actuale nu sunt identice cu cele originale - nu au fost pastrate indeajuns de bine in timp, spre deosebire de Coran, care s-a pastrat practic neschimbat din timpul lui Mahomed. De accea, musulmani urmeaza doar Coranul. Un exemplu este divinitatea lui Isus.

Islamul invata ca Isus a fost un profet trimis de Allah, insa crestinii de mai tarziu au distorsionat mesajul lui si l-au transformat in "fiul lui Dumnezeu". Prin urmare, islamul are ca misiune restaurarea credintei monoteiste (distorsionata in timp) si completarea acesteia pentru a se potrivi schimbarilor survenite in societatea umana.

Islamul considera ca legea lui Moise era potrivita pentru timpul sau, Isus a completat-o, dand importanta spiritualitatii mai mult decat ritualului, iar in cele din urma legea islamica (sharia) a fost data de Allah pentru a servi nevoilor umanitatii in stadiile sale cele mai dezvoltate.

- Mahomed -

In limba araba numele Mahomed inseamna "cel demn de lauda". Profetul Mahomed s-a nascut la Mekka in jurul anului 570. Tatal sau moare cu putin timp inainte de nasterea sa si mama sa cand el avea doar 6 ani. Este crescut de unchiul sau Abu Talib de la varsta de 8 ani. La 12 ani calatoreste in Syrea, unde un preot crestin ii prezice ca el este profetul despre care se vorbeste in Biblie. Se casatoreste cu prima lui nevasta, Hadijea la varsta de 25 de ani (ea avea 40); sotia sa va deveni prima musulmana. Datorita caracterului sau integru este ales ca membru intr-o organizatie numita Alianta pentru Caritate. Este pentru un timp pastor, avand posibilitatea sa calatoreasca mult. Era cunoscut de toti ca fiind o persoana foarte corecta si cu un suflet foarte bun.

La 40 de ani, Mahomed are o revelatie descrisa in felul urmator: in timp ce medita intr-o pestera un inger i-a aparut in fata si i-a spus: "Citeste". Profetul s-a speriat foarte tare de ce i s-a intamplat (el nu stia sa scrie si sa citeasca) si s-a intors acasa si i-a povestit sotiei sale ciudata intamplare. Mahomed incepe sa predice, intai in familie si printre cunostinte, apoi publicului larg. La inceput el este ignorat de majoritatea oamenilor, iar mai apoi ridicularizat. Totusi, el reuseste sa atraga din ce in ce mai multi converti la noua sa religie.

Cu fiecare an care trecea, noi capitole erau revelate din Coran. Pe masura ce numarul celor ce il urmau crestea, Mahomed devine o amenintare la adresa conducatorilor societatii sale si este persecutat, alturi de cei care il urmau. Un timp s-a bucurat de protectia unchiului sau Abu Talib, dar dupa moartea acestuia Mahomed este nevoit sa isi paraseasca orasul natal si sa mearga cu un grup de musulmani devotati in orasul Yatrib in 622, unde fusese invitat de doua triburi rivale, care acceptasera sa-l recunoasca ca profet si se asteptau ca el sa le arbitreze disputele. Acest eveniment se numeste Hejira si marcheza inceputul anului Islamic. Hejira inseamna in araba "emigrare". Numele orasului este schimbat in Medina ('Orasul Profetului').

Mahomed devine conducatorul orasului si in scurt timp Medina devine capitala primului stat islamic. Acest stat este imediat atacat de vecinii mai puternici din Mecca, insa Mahomed resuseste sa castige cateva batalii importante, asigurand securitatea statului sau. Acesta continua sa sa se extinda si in cele din urma Mahomed cucereste Meca fara varsare de sange in 630. In tot acest timp, versete din Coran continua sa ii fie revelate, fiind scrise si pastrate cu exactitate. Mahomed a murit la 63 de ani, in 632. La moartea sa, toata peninsula Arabica era unita pentru prima data in istorie, in noul stat islamic.

Biografiile lui Mahomed subliniaza umanitatea sa. Ca toti profetii dinaintea lui, Mahomed a fost un om obisnuit din multe puncte de vedere, insa el a fost sustinut de Allah din mai multe puncte de vedere. Spre exemplu, desi Mahomed a facut greseli ca orice om, Allah l-a ajutat sa nu pacatuiasca niciodata. Deasemenea, Allah l-a ajutat sa-si corecteze greselile si erorile de judecata, astfel incat viata sa serveste ca model pentru toti musulmanii.

- Femeile -

Barbatul si femeia sunt egali in islam, dar ei au fost creati diferiti si au roluri diferite. Islamul considera ca sotul si sotia se completeaza reciproc. Nici unul nu-l domina pe celalalt. Fiecare are drepturile si indatoririle sale individuale, impreuna ei formeaza o familie linistita si fericita care constituie baza unei societati unite si prospere.

Femeia nu este nici pe departe lipsita de drepturi. Ea are dreptul de a-si alege singura sotul, sa aiba si sa mosteneasca avere, sa divorteze in anumite conditii (cand barbatul nu isi indeplineste indatoriile de sot, nu o poate intretine sau o maltrateaza). Ea nu este supusa barbatului ci doar lui Allah, si are dreptul sa-l infrunte pe sotul sau tatal sau daca i se cere sa mearga impotriva poruncilor lui Allah. Coranul stabileste reguli cu privire la felul in care trebuie sa se imbrace o femeie, dar acestea au fost interpretate in diferite culturi cu diferita strictete.

Controversatul voal pe care femeile trebuie sa il poarte in public isi are originea in Biblie, unde este mentionat ca obligatoriu de catre apostolul Paul (ati vazut vreodata o calugarita crestina cu capul descoperit?). Desigur, cum crestinii au ales sa ignore aceasta regula si majoritatea musulmanilor care traiesc in societati moderne au ales sa o ignore (in Turcia este chiar interzisa purtarea voalului in scolile statului).

Deasemenea, islamul stabileste reguli cu privire la cum trebuie sa se imbrace barbatii (spre ex, genunchii trebuie sa fie acoperiti - in Iran este ilegal sa porti pantaloni scurti!). Daca aveti impresia ca crestinismul este mai putin strict cu privire la portul barbatilor, iata ce spune Pavel in I Corintineni 11:14: "necinste este pentru un barbat sa-si lase parul lung".

Aparitia islamului a avut ca urmare o imediata si drastica imbunatatire a conditiilor de viata a femeilor din peninsula arabica. Dupa moartea profetului insa, regulile stabilite in Coran au fost interpretate in mod diferit si situatia femeilor a devenit similara cu cea din epoca pre-islamica. In general insa, Coranul nu face diferentieri intre femeie si barbat. Spre exemplu, cand se incurajeaza studiul se subintelege ca aceasta se aplica atat pentru femei, cat si pentru barbati. Diferentele care exista in acest sens in unele tari islamice se datoreaza culturii si obiceiurilor locale, si nu religiei.

Este adevarat ca femeile in majoritatea tarilor islamice au un statut inferior barbatilor. Acest lucru nu se datoreaza islamului, ci societatii. De fapt, discrimminarea importiva femeilor este o problema a umanitatii in general.

"N-a fost zidit barbatul pentru femeie, ci femeia pentru barbat." I Corintineni 11:9

"Nu ingaduiesc femeii nici sa invete pe altul, nici sa stapaneasca pe barbat, ci sa stea linistita. Caci Adam a fost zidit intai, apoi Eva. Si nu Adam a fost amagit, ci femeia." I Timotei 2:11-14

"Femeile voastre sa taca in biserica, caci lor nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa se supuna, precum zice si Legea. Iar daca vor sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor, caci este rusinos ca femeile sa vorbeasca in biserica." I Corintineni 14:34-35

Nota: paragrafele sunt scoase din context, deci nu trageti concluzii despre Biblie doar pe baza lor.

- Munca -

Profetul Mahomed spune: "Cine calatoreste pe un drum in cautarea stiintei, calatoreste pe drumul lui Allah spre Rai". Deasmenea, credinta islamica spune ca "avantajul celui credincios-invatat asupta celui credincios-neinvatat este ca si luna plina fata de celelalte stele." Un om obisnuit nu se intreaba de ce crede in Allah ci pur si simplu stie ca trebuie sa creada si crede, spre deosebire de cel invatat care cauta dovezi ca credinta islamica este adevarata si ca Allah exista. Rezultatul este ca omul invatat va crede mai tarziu decat omul simplu, dar credinta lui va fi mult mai puternica, deoarece aceasta credinta are o temelie solida.

Exista o poveste cu privire la un om care atunci cand s-a intalnit cu profetul i-a fost rusine sa dea mana cu el pentru ca avea mainile aspre. Vazand aceasta, Mahomed i-a luat mainile si i le-a sarutat, spunand: acestea sunt mainile uni om ce slujeste pe Allah .

- Legea islamica -

Legea islamica reprezinta un sistem judiciar complex bazat in principal pe sfantul Coran, (Coranul stabileste pricipii de baza pentru comportamentul uman, dar nu cuprinde un cod judiciar propriu-zis), invataturile profetului Mahomed cat si din interpretari ulterioare ale acestor invataturi. Legea Sharia a continuat sa fie reinterpretata si adaptata la noi circumstante sociale. Dupa moartea profetului, Califii din dinastia Ummayazilor au completat legea Sharia si au adaptat-o la noile circumstante din imperiul islamic. Deoarece acest imperiu ajunsese sa cuprinda teritorii vaste in afara peninsulei arabice, elemente din legea greca, iudaica, crestina si persana sunt incorporate in Sharia.

Legea Sharia ajunge la forma clasica (traditionala) in jurul anului 900, desi continua sa se dezvolte si in urmatorii 1000 de ani. Legea Sharia traditionala cuprinde printre altele: pentru adulter - pedeapsa cu moartea; pentru furt - taiarea mainii drepte; pentru consumul de alcool - 80 de lovituri de bici. Crima sau ranirea grava se pedepseste 'ochi pentru ochi'. Spre exemplu, daca o persoana ataca o alta persoana si cea de a doua persoana isi pierde ochiul in atac, iar prima este gasita vinovata de un judecator, cea de a doua persoana are dreptul sa ii scoata acelasi ochi primei persoane. Daca insa a doua persoana raneste mai mult pe prima persoana, ea este aspru pedepsita. Aceasta regula descurajeaza victimele de la a retalia in acest fel si de obicei se ajungea la o intelegere, acceptandu-se bani sau obiecte de valoare in schimb. Marturia unei femei valoreaza jumatate din cea a unui barbat, motivul principal fiind ca femeile din acea perioada erau mult mai putin educate decat barbatii.

- Jihad -

Desi cuvantul 'jihad' poate insemna razboi sfant, el are un inteles mai general, insemnand 'lupta'. Prin jihad intelegem folosirea tuturor energiilor si resurselor pentru a stabili sistemul islamic de viata, pentru a obtine favoarea lui Allah. Spre exemplu, jihadul poate fi o lupta cu tine insuti, cand un musulman invata sa-si controleze propriile sale dorinte si intentii rele.

In pofida perceptiei destul de largi ca islamul s-a raspandit prin razboi si cucerire, cand 'jihad' inseamna razboi sfant, acesta este prin defintie razboi de aparare, avand ca scop inlaturarea persecutiei, si nu raspandira islamului. Islamul respecta libera alegere a omului si nimeni nu poate fi fortat sa se converteasca la Islam, desi se asteapta ca o persoana se recunoasca adevarul din Coran si nu mai poate reveni la religia anterioara odata ce s-a convertit la islam. Cetatenii crestini sau evrei se bucura de protectia statului musulman si au dreptul sa-si practice religia, dar au statut de tolerati, au mai putine drepturi si trebuie sa plateasca o taxa speciala. Totusi, ei nu sunt obligati sa participe la razboiul sfant (care este obligatoriu pentru toti musulmanii de sex masculin). Deasemnea, ne-musulmanii nu pot incerca sa converteasca musulmani la religia lor, acest lucru fiind interzis si in zilele noastre intr-un numar mare de tari islamice.Islamul este religia pacii si a tolerantei (islam se traduce ca 'pace' si 'supunere fata de Dumnezeu' din araba). Crima este una din marile pacate. Profetul Mahomed spunea ca ucigasii vor fi pedepsiti cu focul Iadului.

- SUNI şi SHIDA -

Cand profetul Mahomed a murit, el a lasat atat o religie cat si un stat islamic in peninsula Araba cu aproximativ de 100,000 de locuitori. Alegerea noului conducator al statului a creat o diviziune in randurile musulmanilor - prima din multe ce vor urma in istoria islamului. Un grup l-a ales pe Abu Bakr, un apropiat al profetului ca nou Calif (conducator al musulmanilor). Un alt grup insa credea ca Ali, ruda a profetului, ar fi trebuit sa fie Calif, deoarece doar cei din familia profetului sunt destinati sa conduca.

Ali este ales al patrulea Calif, dar acest lucru este contestat datorita disputelor anterioare. Intai, are loc o batalie intre Ali si Aisha (sotie a profetului), pe care Ali o castiga. Apoi, guvernatorul Damascului, Mu'awiya se lupta cu Ali pentru califat. Are loc o batalie intre cei doi la Siffin, care nu este castigata in mod decisiv de nimeni. Aceasta ii permite lui Mu'awiya sa creeze o secta, Kharijitii. Acestia reusesc sa il ucida pe Ali in timp ce se ruga intr-o moscheie, insa sunt invinsi intr-o serie de rascoale in anii urmatori.

In cele din urma, fiul lui Mu'awiya ajunge Calif si isi consolideaza puterea intr-o batalie impotriva fiului cel mic al lui Ali, in care acesta din urma conduce o armata mult mai mica si moare vitejeste. Datorita acestor dispute politice, schisma devine permanenta (si de mara importanta in istoria islamului), iar grupul care recunoaste conducatorii islamului pe linie ereditara in familia profetului ajunge sa fie numit Shia (insemnand cei ce il urmeaza pe Ali). Shiatii sunt condusi de un Imam din famila profetului, in loc de calif, pana in secolul al 9-lea.

Dupa ce al doisprezecela Imam dispare fara urma, conducatorul Shiatilor este ales de un consiliu si numit Aytollah. Islamul Sunni continua sa se extinda din Spania pana in India in timpul dinastiei Ummayazilor (fondata de Mu'awiya). Astazi exista aproape un miliard de musulmani in Indonezia, India, Asia Centrala, Peninsula Arabica si Africa, dintre care 90% sunt sunni. Iranul si Iraqul au populatie majoritara shiata.

- Mekka -

Orice musulman care are capacitate financiara si o buna stare de sanatate este obligat sa efectueze macar o data in viata acest pelerinaj. Al-Kaaba (casa lui Allah) este o cladire cubica cu un etaj despre care religia islamica spune ca a fost construita de Adam si reconstruita mai tarziu de catre profetul Ibrahim si fiul sau Ismail.

- Ramadan -

Luna Ramadan a noua luna a calendarului Islamic si comemoreaza luna in care profetul Mahomed a primit revelatia de la Dumnezeu. Timp de 30 de zile musulmanii adulti trebuie sa posteasca din zori pana la apusul soarelui. Aceasta inseamna abstinenta de la mancare, bautura, fumat si relatii conjugale in timpul orelor de post. Calatorii, femeile gravide, femeile care alapteaza si bolnavii pot amana postitul, urmand sa-l faca ulterior. In afara de acest lucru musulmanii trebuie sa-si modifice comportamentul; sa nu minta, sa nu-i jigneasca pe ceilalti. Luna Ramadan este considerata o luna a iertarii si a milei. Religia islamica stabileste postul ca un mijloc de purificare, un exercitiu de auto control si o dovada de credinta.

- Zakat - Dania rituala -

In limba araba cuvantul zakat inseamna purificare, curatire. Religia islamica stabileste plata daniei ca modul de a pastra averea curatita de lacomie si avaritie. Dania rituala este obligatorie de 2,5 % din valoarea veniturilor. Dania rituala are o destinatie precisa cum a mentionat Coranul: "Milosteniile -din dania- sunt numai pentru saraci, pentru sarmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale caror inimi se aduna -intru credinta-, pentru slobozirea robilor, pentru cei indatorati greu, pentru calea lui Allah si pentru calatorul aflat pe drum". Persoana care il ofera trebuie sa nu astepte nimic in schimbul lui si sa nu urmareasca laude din partea celorlalti pentru actele sale de caritate.

IUDAISMUL

Tragandu-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat in anul 2000 i.C. de Avraam, Isaac si Iacob si are peste 18 milioane de adepti. Iudaismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste. Cuvântul lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integral in ebraica - cu exceptia catorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume.

Biblia este impartita in: Torah (cele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii). In literatura rabinica se intalneste des termenul Torah pentru a desemna intreaga Biblie. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluzand pe cele 10, care sunt explicate in Talmud. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbunatatita, cuvantul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, intr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca. Iudaismul promoveaza ideea de comunitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga sau templu, si importanta vietii de familie. Ceremoniile religioase au loc atât acasa, cat si la sinagoga. Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile personale, ale comunitatii, internationale si religioase:

» Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu;
» Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului;
» Iudeii Conservat
ori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care admit si schimbari, datorate vietii moderne.
» Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a
mostenirii culturale iudaice.

Sinagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult.
Chivotul sfant este partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care Torah a fost scrisa de mana. In fata Chivotului sfant arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfanta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilele de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul inseamna Intelept, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidand diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Shabbat-ul este in religia iudaica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamantului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfant chiar si decat Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrangere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca. Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o atmosfera sarbatoreasca, atat la sinagoga, cat si acasa. Circumcizia este considerata, dupa Avraam, semnul esential al legamantului dintre Dumnezeu si poporul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamant. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin. Regulile alimentare - masa este locul privilegiat al binecuvantarilor casnice, cum ar fi cele savarsite inainte si dupa masa. Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita nedespicata, dintre animalele acvatice cele care au solzi si aripioare. In ce priveste zburatoarele, nu sunt autorizate decat pasarile de ograda. Porcul, calul, iepurele sunt interzise, ca si scoicile, stridiile. Torah interzice de asemenea consumarea sangelui, de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vanatoare si stabileste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea inainte de taiere. Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din lapte.

Despre iudaismul actual este putin de zis. Religia iudaica, prin fiinta si scopul ei, ar fi fost menita sa fie numai o pregatire, o calauza spre Cristos cum spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea crestinismului, valabilitatea sa ar fi incetat. Tema mozaismului era ideea mesianica, venirea unui mesia, care urma sa introneze universalitatea religiei adevarate, in locul iudaismului particularist si exclusivist. De vreme ce imparatia mesianica s-ar fi realizat prin venirea lui Isus si instituirea crestinismului, mozaismul si-ar fi incheiat menirea istorica. Perpetuarea lui ar fi o eroare. Asteptarea unui alt mesia, cerut numai de interesele nationale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astazi mai mult o doctrina nationala decat una religioasa. Aceasta rezulta si din faptul ca iudaismul mai supravietuieste si azi, redus insa aproape exclusiv numai la poporul iudeu, fara sa fi fost imbratisat de alte popoare.








2 comments:

Fritz said...

Mai de graba l-as numi "Cretinismul" dar ma rog nu mai zic nimic ca nu mi-ar ajunge o zi sa scriu ce parere am eu despre religiile astea care uneori duc la "extreme"!

Anonymous said...

Auzi Fritz...? Daca nu-ti convine taci din gura caci cu catspui mai mult cu atata pacatuiesti mai mult si stii ce? este un proverb cresin care zice ca: "Daca Dumnezeu nu exista si ai crezut in El, nu pierzi numic, dar daca Dumnezeu exista si n-ai crezut in El pierzi TOTUL..."

Total Pageviews

There was an error in this gadget