REZISTENTA ANTICOMUNISTA

Aceasta postare este un răspuns pentru toti tinerii care nu stiu mai nimic, sau chiar nimic, despre rezistenta armată anticomunistă. Episodul luptelor din munti lipseste din memoria colectivă a românilor. Mărturiile unor fosti luptători au fost tipărite în tiraje nesemnificative, iar manualele scolare expediază rezistenta anticomunistă în câteva fraze. Putinele lucrări ale unor istorici sunt cunoscute numai de initiati. La 21 ani de la prăbusirea comunismului, si în lipsa unei rezistente intelectuale consistente fată de acel regim, acest episod este tratat cu atâta indiferenta.

Miscarea de rezistentă armată anticomunistă s-a desfăsurat între anii 1944 si 1962. Specialistii CNSAS au identificat 19 centre de rezistenta, din Obcinile Bucovinei până în Banat si din Maramures până în pădurea Babadag. Intre anii 1945 si 1959, au actionat cel putin 1.196 de grupuri de "banditi" – cu efective de la 20 la 120 de luptători –, ajutate de mii de persoane, organizate în retele în jurul muntilor. Cu unele exceptii, grupurile nu aveau un program politic articulat, ci erau contra regimului comunist si a URSS. N-au avut o conducere comuna, lipsa de unitate fiind deopotrivă o slăbiciune, dar si un punct forte – au fost mai greu de distrus. Luptătorii nu-si spuneau "partizani" – căci nu apărau vreun partid –, ci "haiduci", fiindcă luptau împotriva sistemului. Scopul lor era să reziste până la izbucnirea unui nou război mondial, considerat iminent, între anglo-americani si rusi. Atunci ar fi ajutat ofensiva anglo-americană la eliberarea tarii. Posturile de radio occidentale au încurajat rezistenta, iar SUA au antrenat exilati români, pe care i-a parasutat în tară. Asa a fost alimentată speranta că va izbucni un război izbăvitor. România fusese însă de mult abandonată
Grupurile cele mai cunoscute, conform documentelor din arhiva securităţii sunt:
Banat
: col. Ion Uţă,
Spiru Blănaru, comandor Petru Domăşneanu, Nicolae Popovici (Gheorghe Ionescu), Petru Ambruş, Ion Tănase, Dumitru Işfănuţ (Sfârlogea), Vernichescu, Nicolae Doran, Liviu Vuc;
Munţii Apuseni (Alba
): Dr. Iosif Capotă, Teodor Şuşman, col. Nicolae Dabija, fraţii Macavei, Ştefan Po
pa, Maxim Sandu, fraţii Spaniol;
Hunedoara : Lazăr Caragea, Petru Vitan;
Rodna
: Leonida Bodiu (organizaţia Cruce şi Spadă)
Vâlcea
: Gheorghe Pele, Şerban Secu, Ion Jijie;
Craiova
: generalul Ion Carlaonţ, Marin Dumitraşcu;
Gorj
: cpt. Mihai Brâncuşi
;
Dobrogea
: Gheorghe Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Nicolae Trocan, fraţii Croitoru;
Crişul Alb
: Gligor Cantemir, Ion Luluşa, Adrian Mihuţ;
Maramureş
: Vasile Popşa, Ilie Zubaşcu, Gavrilă Mihali-Ştrifundă, Ion Ilban, Nicolae Pop, Vasile Dunca, “banda”
de preoţi greco-catolici;
Vrancea : fraţii Paragină, Victor Lupşa;
Bârlad
: Constantin Dan;
Bacău
: Vasile
Corduneanu;
Cluj
: Gheorghe
Paşca, Alexandru Podea, Pop, maior Emil Oniga, Cornel Deac;
Suceava: Silvestru Hazmei;
Munţii Făgăraş
: - la sud: colonel Gheorghe Arsenescu, fraţii Petru şi Toma Arnăuţoiu, Apostol;

- la nord: Dumitriu (Gheorghe Ionele), Făină, Ion Cândea şi Grupul Carpatin Făgărăşan.
Într-un raport al Securităţii a fost dată cifra de 1300 de astfel de grupări. În arhiva Securităţii nu se găsesc date despre grupurile legionare paraşutate de puterile vestice în România, decât ceea ce a apărut în presă cu prilejul procesului din noiembrie 1953, necunoscându-li-se numărul.
În vara lui 1944, în fata ofensivei trupelor URSS, sute de familii din Bucovina s-au retras în munti, s-au înarmat si s-au organizat pentru o rezistentă de lungă durată.

Numite după conducătorul lor, s-au constituit grupurile de "partizani": Vladimir Macoveiciuc, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc, Constantin Cenusă, Petre Maruseac. Grupurile initiale, alcătuite în mare parte din tarani, au fost îngrosate cu ofiteri care luptaseră pe frontul de răsărit, urmăriti "pentru crime de război", fosti functionari din administratia antonesciană, considerată "fascistă", membrii partidelor istorice, numite "fasciste", fostii legionari etc.

Unul dintre cele mai active grupuri a fost cel condus de Vladimir Macoveiciuc, care era format din 47 de membri si care luptase împotriva sovieticilor în perioada 15 mai - 30 septembrie 1944. Urmărit de NKVD, Macoveiciuc a fost constrâns să rămână în clandestinitate împreună cu fiul său si alti câtiva consăteni. A stabilit legături cu organizatiile paramilitare "Sumanele Negre", "Graiul Sângelui", "Garda Alba", "Ovidiu Găină", Organizatia Nationalistilor Ucraineni etc. Infiltrate cu agenti ai Sigurantei, acestea au fost lichidate pe rând. Macoveiciuc a fost neîndurător cu trădătorii, pe care i-a judecat si i-a executat conform legilor nescrise ale "partizanilor". In noaptea de 7 spre 8 iulie 1946 a fost trădat, dar nu s-a predat jandarmilor, stiind că va fi predat NKVD-ului. S-a sinucis, prin împuscare. Grupul său a fost lichidat în 1947 si a fost judecat de trei ori, pentru activitate antisovietică si înaltă trădare.

"Vrancea" fratilor Paragina

In vara anului 1948, fratii Ion si Cristea Paragină, legionari din comuna Crucea de Sus - Vrancea, au constituit un grup de rezistentă anticomunistă numit "Vrancea". Ei conduceau 30 de luptători, care voiau să protejeze drepturile tăranilor vrânceni în fata colectivizării fortate. Fratii Paragină si oamenii lor se aflau sub ascultare fată de pr. Stefan Marcu, fost sef al Miscarii Legionare pe judetul Putna. Pr. Marcu a tinut legătura cu comandamentul legionar de rezistentă din exil si cu diferite grupuri din tara. De asemenea, le procura "partizanilor" hrană si îmbrăcăminte si le oferea adăpost. In aprilie 1949, Pr. Marcu a fost arestat si condamnat la 15 ani de temnită. A supravietuit închisorii, dar a murit în toamna lui 1989, după ce a fost lovit de o masină în fata casei sale.

În noaptea de 17 spre 18 octombrie 1949, grupul Paragină a fost înconjurat de trupele de Securitate, fiind trădat. Majoritatea "partizanilor", în frunte cu Ion Paragina, au fost prinsi de Securitate după o luptă crâncenă. Condamnat la muncă silnică pe viata, Ion a fost eliberat în ‘64 si a trăit într-un sat vrâncean până acum câtiva ani. Cristea Paragină a mai luptat până în primăvara lui 1950, când a fost împuscat. Alti sapte partizani din Grupul Paragină au fost urmăriti si arestati pe rând, până în 1953.

Opt ani de haiducie în Făgăras

Grupul lui Ion Gavrilă-Ogoranu din Făgăras este unul dintre cele mai cunoscute. Timp de aproape opt ani, "banda Gavrila" a luptat cu trupele de Securitate de câteva zeci de ori. Iarna, membrii organizatiei, niciodată mai multi de 30, se refugiau pe la casele unor tărani de la poalele muntilor. Rar, unii au iernat si în munte, dar era mult mai periculos, pentru că hrana era putina, se cunostea orice urmă pe zăpadă, iar copacii erau desfrunziti si plutoanele de Securitate puteau sa-i găsească mai lesne pe "partizani". Pentru sprijinirea Grupului Gavrila, învătătorul Olimpiu Borzea, din Vistea de Jos – Brasov, a organizat o retea de sute de oameni.

Până în 1955, aproape toti oamenii lui Gavrilă au fost omorâti sau prinsi prin trădare.Gavrilă a fost singurul din grup care a scăpat, evitând în ultimul moment o capcană în care căzuseră ultimii opt camarazi. Un om de legătură, care se dovedise a fi numit de Securitate, le-a promis că-i scoate peste granită. Gavrilă a refuzat să plece din tara, iar după ce a aflat ce pătiseră ceilalti s-a ascuns, pentru 21 de ani, la Ana Săbădus, din Galtiu – Alba. Cei doi s-au căsătorit în secret. Gavrilă-Ogoranu a murit pe 1 mai 2006, în urma unei boli incurabile.

"Haiducii Muscelului"

Tot în Făgăras, dar pe versantul sudic, în primăvara lui 1949 s-a constituit o organizatie de rezistentă numită "Haiducii Muscelului", sub comanda colonelului Gheorghe Arsenescu si a fratilor Toma si Petre Arnăutoiu. Ca si Arsenescu, Toma Arnăutoiu era ofiter. Grupul a avut în jur de 20 de membri, constant, însă era sprijinit de sate întregi. Pentru prinderea lor, Securitatea a prigonit cel mai mult satul Nucsoara, a cărei figură de legendă a rămas, prin dăruirea si puterea de rezistentă la tortură de care a dat dovada, Elisabeta Rizea. In primul an de rezistenta, Arsenescu a părăsit grupul si s-a ascuns până în 1960, când a fost prins si executat.

In 1958, după ce reusiseră să scape de multe ori din încercuiri si capcane, fratii Arnăutoiu si alti "partizani" au fost capturati de Securitate, prin trădare. Pe 21 iulie 1959, la Jilava, au fost executati cei 17 "partizani" considerati liderii miscării de rezistentă de la Nucsoara, în frunte cu Toma si Petre Arnăutoiu. Alte câteva sute de persoane, care ii ajutaseră, au fost arestate si condamnate la ani grei de temnită.

Banat: sacrificiul colonelului Uta

Colonelul Ion Uta, membru al PNT–Maniu si fost prefect de Severin în ‘43-’44, s-a retras în munti, în mai 1947, împreună cu inginerul Aurel Vernichescu. Acesta din urmă s-a stabilit în zona Vârciorova, unde a format o grupare anticomunistă din 29 de luptători. Uta si-a fixat cartierul general în Muntii Banatului, având alături 20 de "partizani". Trădat, grupul colonelului Uta a fost atacat în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949. Au scăpat numai opt "partizani", care s-au regrupat si au continuat lupta, unii până în 1954. Comandantul lor a murit asigurându-le retragerea. In lotul grupului Uta au fost arestati 86 de oameni. Grupul Vernichescu a fost distrus tot prin trădare.

Tărănistii si legionarii, umăr la umăr

Cu o lună înainte, Securitatea desfiintase alte două grupuri care activau tot în Banat, din 1947: Gheorghe Ionescu (PNT–Maniu) si Spiru Blănaru (Miscarea Legionară). In noaptea de 12/13 ianuarie 1949, Gheorghe Ionescu s-a înteles cu Spiru Blănaru să-si unească fortele si să atace postul de jandarmi Teregova, spre a elibera un membru al Grupului Ionescu arestat de jandarmi. Atacul reuseste, fără victime, după care cele două grupuri reunite s-au retras în pădurile din apropiere. Grupul Blănaru avea 12 membri, iar grupul Ionescu 18. Din păcate, arestatul fusese interogat si divulgase deja Securitătii membrii si sprijinitorii Organizatiei Ionescu. La 22 februarie, în locul numit Pietrele Albe, "partizanii" de sub comanda lui Ionescu si Blănaru au dat ultima bătălie cu trupele de Securitate. Intre cei putini scpati atunci a fost si Spiru Blănaru, care însă a fost capturat pe 12 martie 1949, tot prin trădare. O dată cu membrii grupurilor Ionescu si Blănaru au fost arestati si 124 de oameni care ii ajutau.

Sumanele Negre

In cursul lunii martie 1946, într-o clădire din strada Dinicu Golescu a avut loc o discuţie între generalul Aurel Aldea şi George Kintescu, fost director general al Serviciilor Secrete ale Armatei. Cu această ocazie s-a citit un fel de proiect de organizare a unei mişcări de rezistenţă, care prevedea împărţirea ţării pe zone de acţiune. Se preconiza ca din Comandamentul restrâns să facă parte ofiţeri de specialitate, un civil specialist în probleme de informaţii şi un observator cu legături în străinătate, unde se aflau Grigore Niculescu-Buzesti, Constantin Vişoianu, Alexandru Creţeanu, împuterniciţi din partea celor trei partide de opoziţie cu prezentarea situaţiei reale din ţară, în faţa străinătăţii. Lor li s-a mai alaturat si ofiterii americani Halle si Bill Hamilton

Un grup de tineri, elevi şi studenţi, au început antrenamentul la Ciorogirla, sub conducerea lui Ionuţ Stoica şi Nelu Jijie, ambii legionari şi studenţi la Politehnica din Bucureşti. Ceilalţi erau în majoritate elevi: Nelu Dumitru-Dumitrescu, pilot al aviaţiei civile, Costel Lazăr, Nelu Moldovan, Bobi Munteanu, Puiu Munteanu, Sandu Popa şi încă vreo doi-trei elevi. Până la Cîorogîrla se mergea în marş, iar luminarea aprinsă servea drept ţintă. Ionuţ Stoica era motorul acestei acţiuni. Totul părea că se desfăşoară normal, până la sfârşitul anului 1948. Acest grup reuşise să procure planurile subterane ale cablurilor telefonice, prima grijă într-o acţiune de răsturnare a unui regim, pentru a-i paraliza legăturile.

În acelaşi timp, Ionuţ Stoica urmărea să regăsească legături în Munţii Făgăraş şi Bucegi, în eventualitatea retragerii din Bucureşti şi pregătirii în continuare a unor elemente noi. în Capitală începuseră să circule manifeste prin care se arătau abuzurile regimului comunist şi se protesta împotriva arestărilor şi condamnărilor.

Pe data de 30 ianuarie 1949, Ionuţ Stoica a murit în Cartierul Grand din Bucuresti fiind incoltit de securişti. După două zile a fost arestat Mişu Iliescu, la care s-a găsit agenda cu toate întâlnirile programate de Ionuţ Stoica şi la aceste întâlniri s-au prezentat, bineînţeles, securiştii.

La cimitir, imediat după înmormântarea lui Ionuţ Stoica, s-au operat arestări. Interogatoriile au fost dure, peste 50 de persoane au cunoscut barbaria anchetatorilor. Cu această ocazie au fost descoperiţi şi o parte din banii ridicaţi de la C.F.R. O altă parte din ei fusese investită în unele imobile, pentru a nu se devaloriza. Se vor pronunţa trei condamnări la moarte: Şerban Secu, Spiru Obreja şi Florescu. Din cauza schingiuirilor va muri şi Nelu Jijie

"Corpul de Haiduci"

Maiorul Nicolae Dabija, Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul" si var cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, a organizat "Frontul Apărării Nationale - Corpul de Haiduci" în februarie 1948. In cazul asteptatei declansări a războiului între Occident si URSS, voia să blocheze defileurile Muresului, Somesului, Oltului, Prahovei si Dornei. In februarie 1949, grupul si-a stabilit "fortăreata" pe Muntele Mare (cota 1.825 m), în Apuseni. Peste 400 de oameni au fost implicati în activitatea grupului.

In noaptea de 3/4 martie 1949, 150 de soldati ai Securitătii au atacat tabăra lui Dabija, omorând cinci partizani si arestând 14. Maiorul Dabija a scăpat, dar a fost trădat si prins pe Valea Dobrei. Pe 28 noiembrie 1949, la Sibiu, Nicolae Dabija si încă sase camarazi ai săi au fost executati. Pe 2 aprilie 1950, alti cinci "partizani", care fuseseră condamnati la muncă silnică pe viata, au fost asasinati de Securitatea Cluj. Alte 150 de persoane care avuseseră legături cu grupul au fost întemnitate.

Rezistenta în Dobrogea

Rezistenta din Dobrogea a fost declansată în 1948, sub comanda fratilor Nicolae si Dumitru Fudulea si a lui Gogu Puiu. Lor li s-a alăturat Nicolae Ciolacu, acesta conducând miscarea în centrul Dobrogei. Numerosi localnici răzvrătiti si-au pierdut viata în zeci de confruntări cu trupele de Securitate, alte zeci de familii au fost deportate. In iulie ‘49, "partizanii" au fost descoperiti de securisti si atacati. Gogu Puiu s-a sinucis cu o grenadă. Logodnica sa, care era însărcinată, a fost arestată si a născut o fetită în închisoarea Mislea, în decembrie acelasi an. Zoea Radulescu, fata lui Gogu Puiu, este astăzi presedintele Fundatiei "Luptătorii din Rezistenta Armată Anticomunista" – organizatie fondată de Ion Gavrilă-Ogoranu.

În 1950, 38 de luptători dobrogeni au fost ridicati din puscării si asasinati. La 9 martie 1950, în pădurea Babadag, securistii l-au răpus pe Dumitru Fudulea si l-au arestat pe Nicolae Fudulea. Acesta a evadat, în septembrie 1950, dar a fost rănit si prins în comuna Calfa, pe 30 martie 1952.

Din documentele fostei Securităţi, reiese că între 1945-1959 pe teritoriul României ar fi fost identificate 1196 de “organizaţii anticomuniste”, dintre care aproape 200 de grupuri de luptători în munţi. Veridicitatea cifrelor ar trebui privită cu circumspecţie, deoarece una din tacticile Securităţii era de a înfiinţa ea însăşi “organizaţii subversive” pentru a justifica măsuri represive.

REVOLTE ÎN ESTUL EUROPEI

Rezistenţa anticomunistă din România nu a fost un fenomen singular în Europa Centrală şi de Est, intrată la finele războiului mondial în sfera de influenţă sovietică. Organizaţii ostile comuniştilor au acţionat şi în Polonia, Ungaria, ţările baltice şi Ucraina. În Polonia, foşti membri ai Armia Krajowa, mişcarea de partizani din timpul războiului, desfiinţată în ianuarie 1945, au organizat grupări antisovietice şi anticomuniste. Organizaţiile “Libertate şi Independenţă”, “Forţele Armate Naţionale”, “Alianţa Naţională Militară” şi “Libertate şi Dreptate”, dintre cele mai active, au fost treptat anihilate de către comuniştii polonezi la jumătatea anilor ’50. Aliat de încredere al celui de-al Treilea Reich în timpul războiului, Ungaria a intrat şi ea sub tutela URSS. Comuniştii unguri au declanşat teroarea împotriva partidelor istorice şi, cu precădere, împotriva mişcărilor fasciste. În vara anului 1949 s-au înfiinţat Gărzile Albe, în apropiere de Oroshaza. La conducerea organizaţiei din sudul pustei maghiare s-a aflat Istvan Kovacs, fost soldat, şi Janos Blaho, etnic maghiar expulzat din Slovacia. Serviciile Secrete maghiare (AVH) s-au infiltrat în interiorul organizaţiei, reuşind arestarea a peste 60 dintre “capi” (1950). Blaho şi Kovacs au fost executaţi după un an, în timp ce alţi membri ai mişcării au continuat rezistenţa până în 1955.

7 comments:

Fritz said...

Ehe si cate or fii fost musamalizate, cate or fii fost.....

iris said...

ce trist...

Despre demnitate said...

Am reluat si eu tema.
http://despredemnitate.wordpress.com

Colosseum said...

In Jud.Gorj este căpitanul Grigore Brâncuși var cu celebrul sculptor și nu Mihai cum sa scris din greșeală...

Link:
http://smaraldul.blogspot.com/2011/03/capitanul-grigore-brancusi-copil-de.html

Anonymous said...

It's difficult to find educated people for this topic, but you sound like you know what you're
talking about! Thanks

my homepage ... waist to height calculator

Anonymous said...

electronic cigarettes, electronic cigarette brands, electronic cigarettes, ecigarette, e cig reviews, smokeless cigarettes

Ionuț said...

Bravo! Te umplu de emoție aceste rânduri.

Total Pageviews

promovare site
Powered By Blogger